luni, 6 decembrie 2010

5/6




 

Era seara de 5 decembrie. Ninsese blând toată ziua și orașul arăta acum ca o imensă vată de zahăr cu sclipiri dulci. Zăpada mai înăbușea zgomotul roților și glasurile oamenilor zoriți către casă. Știa exact unde dorea să ajungă...strada mică mâzgălită de lumina galbenă a felinarelor îl aștepta parcă. Se opri în fața unei uși mici, de lemn, marcată de vreme. Căsuța dărăpănată purta semeață urme de amintiri vechi....Îl străbătu un fior...nu de frig însă. Își îndesă mâinile în buzunare și strânse cu putere micul turn de lemn, odată de un roșu aprins.....Închise ochii.........Frigul din cameră era alungat cu greu de licăririle unui foc pal...dar cei cinci copii nu simțeau nimic. Ascultau vrăjiți la un alt om mic...ce povestea, povestea...se strânseseră în jurul lui, stând cuminți, cu ochii larg deschiși și atenți. Povestea pe care o să v-o spun e atât de veche încât nimeni nu mai știe cum arătau personajele....chipul lor s-a pierdut în timp....O știu și eu de la bătrânul care ne peticește hăinuțele, cel care are atelierul la colț. Deci, sunteți atenți?" Se auzi un foșnet de trupuri plăpânde. Copii se luară-n brațe și ascultau vrăjiți...."Bine...încep. A fost odată, într-o țară îndepărtată, muuuluut muuulttt mai departe decât iazul în care ne scăldăm noi vara,  mult mai depare decât vă puteți voi închipui, o familie foarte bogată. Aveau castele mari și grădini și păduri......trăiau fericiți și fără grji alături de unicul lor fiu. La moartea lor, fiul le moșteni toate bogățiile. Dar, adevărata bogăție se afla însă în sufletul lui. Un suflet cald și senin ca de vară. Un suflet ce-l îndemna să-i ajute pe alții. În acest timp, într-un colț uitat trăia o familie sărmană...O familie ce avea trei copii. Trei fete. Tatăl lor își puse în gând să le vândă pentru a câștiga niște bani.” Nuuu, nuu vrem! Glasurile copiilor izbucniseră firesc, din suflet. Șștt. Liniște. Aveți răbdare.Micul om povestea frumos. Gesturile lui desenau parcă povestea în umbra camerei friguroase. Se ridicase și se plimba gârbovit, mimând privirea rea a omului hain...“.....aflând de gândurile tatălui, se hotărî să ajute fetele. Astfel, într-o anumită noapte, cam pe vremea când vă spun eu povestea, aruncă pe geamul fetei mai  mari o pungă plină cu bani." Copii fermecați puteau să jure că în încăpere se auzi zornăit de monezi...."Cu ajutorul banilor primiți, fata reuși să-și facă o zestre și se mărită trăind fericită alături de cel drag." Feeriiciree....se auzi un glas timid de fetiță.....Șșștt..."...anul următor, fata mijlocie primi la fel, un dar în noapte…și ea deveni un om fericit. Un an mai târziu, cea mai mică avu aceeași soartă. De atunci, în fiecare an El este prezent în casele oamenilor, sărmani sau nu, fericiți sau nu, cuminți sau nu…pentru fiecare are un dar. Îl ajută elfi și veverițe și bufnițe, călătorește într-o clipă cât călătoresc alții într-un an .. ” Copii îl ascultau vrăjiți și parcă mai, mai le venea și lor să-și pună dorinți. Fetița stătea abia respirând lângă băiatul timid. Încă mai auzeau șoapte de poveste. Cu un curaj de zile mari se aplecă spre el și-i dărui singura ei jucărie: un mic turn de lemn roșu ca focul…”o să fiu Prințesa ta” îi șopti. Băiețelul luă jucăria și-i promisese în gând:”vei fi mereu Prințesa mea chiar de-ar fi să te caut o viață-ntreagă”. Undeva, în noapte, un orologiu bătea ora 12, ora 12 de noapte…Și cu toții auziră un zgomot afară. Se grăbiră zgribuliți în iarna nemiloasă. La ușă îi așteptau bunătăți și dulciuri cum nu le mai fuse dat să vadă! Zăpada mai păstra urme de elfi, de veverițe….După colț, bătrânul croitor plângea cu lacrimi de copil…și-ți simți sufletul mai bun la auzul glasurilor bubuind de veselie. Un fior străbătu trupul bărbatului. Puteai chiar jura că o lacrimă i se prelinge pe chip. Sau poate era doar un strop de nea. Undeva în noapte se auzi orologiu bătând ora 12. Cineva îl luă ferm de braț ......“Știam că am să te găsesc aici” . Micuțul turn de lemn își regăsise Prințesa!

Nu încetați să credeți. Niciodată nu va fi prea târziu. Eu...am pus un cadou pentru voi...... lângă brăduț! Sper să găsiți fiecare în el ceea ce v-ați dorit!

12 comentarii:

  1. Stiam eu, ca tu stii sa scrii povesti... <>, ma uimesti, si-mi placi..si sunt mereu o copila cuminte atenta la povestile tale ( desi fata mea e mult trecuta de varsta asta).:)

    Multumesc, eu ma bucur enorm, ...am preluat articolul, atat cat m-am priceput eu. (melodia n-o pot prinde, nu-mi da voie sa o accesez..imi trebuie titlu etc...dar am trimitere spre tine, oricum). Priveste : http://grupulmwb.blogspot.com/


    O saptamana cu impliniri Septembrie, cu vise nascute sa te alinte, sa te ocroteasca !

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc Brândușa...și vouă la fel vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe criza asta tu ai aprins luminile în brad :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Dr. Cat...ca să nu vă încurcați în cadouri...:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Am gasit, pup fruntea !
    ...cam atat vad...aaa si ochii sinceri de copil.

    RăspundețiȘtergere
  6. Hi, hi...Brândușa...poza-i făcută la birou de un coleg după o "noapte albă" (cu gânduri nu cu colegu')..I se părea că prea visez și m-am trezit cu un "cadru de telefon în ochi"...:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Bine ca nu ai inchis ochii...din instinct, asa ii vad si eu.
    Ti-am spus ca-mi place sa privesc ochii oamenilor, ca in ei se vede sufletul?!
    Daca nu, iti spun acum.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Qed...cu drag!
    @Brândușa...păi chiar visam...eram în altă parte cu gândurie..:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Pveste frumoasa cinste cui te-a scris! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Ptruptrucea...:) bine ai venit prin imperiul meu...ai grijă pe unde-ți parchezi OZN-ul..:)

    RăspundețiȘtergere

Nu ai ?! Nu, nu am ! Cum se poate să nu ai ? Păi.... ridic din umeri, negăsind niciun răspuns. Se uită la mine cu ochi mari, ținând ...