marți, 28 decembrie 2010

Într-un final...

                             
....o să devin un pumn de pulbere de care nu va ști nimeni, un pumn de pulbere născut din chinul traiului de zi cu zi, născut dintr-un efemer.......nu pot fi pasăre să zbor, nu pot corpul liber să mi-l las să cadă.....uneori nu pot privi cu sufletul pentru-că doare, uneori cad și uneori mă ridic.....și de fiecare dată înțeleg ce înseamnă să merg mai departe....nu pot să-mi materializez începutul...o fi existând un început? Toate vin și pleacă, nimic nu stă în loc....mai găsesc amintiri ce ard și le alung.....nu le pot folosi în acest prezent.... chiar și cele bune ajung să-mi facă rău....Ce mă mai poate înverșuna să fiu un om mai bun...ce înseamnă tăcere, ce înseamnă clipă în doi, ce înseamnă să împarți.....ce să împarți? Mă mint că mâine va fi altfel, e ca și cum m-aș minți că veșnic voi fi tânăr.....Totul e efemer....o să devin un pumn de pulbere de care nu va ști nimeni......

7 comentarii:

  1. :)
    ... am trecut sa te salut, asadar:
    Salut, septembrie!
    Toti devenim "pumn de pulbere", toti, chiar daca raman cumva in istorie (prin memoria "colectiva") devin acelasi "pumn de pulbere"!
    De cand s-a trezit "ratiunea" din om, tot cauta eternitatea... prin orice mijloace!
    Omul isi doreste "darul suprem" - NEMURIREA!
    de ce?
    habar nu am!

    Imbratisare maaare si rotunda.
    ... si un ghiont amical.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Hei, hei... povestea spune ca din pulberea de stele s-a nascut universul, infinitul...ea este materia vietii noi, ea este zborul, scanteia, reaprinderea.

    Intr-o zi iti voi spune : Salut sunt mana de pulberea de langa tine, parca imi esti cunoscuta, nu stiu de unde, cred ca din alta viata!
    Deocamdata spun: Salut Septembrie, sora mea de anotimp, am trecut cu drag sa te tin si azi de mana.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Dr. Cat...se vede gri-ul, nu?
    @Tzug'..chiar n-ai vrea să fi nemuritor?.:)
    @Brândușa...dar noi deja ne cunoaștem..:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ne-or cauta o zi, doua ,
    de ziua noastra poate.
    Apoi vor uita ,
    noi vom rataci prin vesnica noapte.
    Ne-or cauta in poze-ngalbenite de timp,
    in amintiri ramase intro carte,
    in vise poate dar curand ,prea curand vor uita ,
    iar peste noi va ploua etern anotimp.
    Si-n fiecare an, noi frunze moarte

    RăspundețiȘtergere
  5. :)
    'neatza!
    NOPE!
    Nu vreau sa fiu nemuritor.
    Am citit, candva, o poveste despre cineva care si-a dorit atat de tare nemurirea, incat a obtinut-o!
    Toata fericirea i-a fost spulberata la un moment dat. Incepuse sa se plictiseasca. Nimic nu-i mai era strain... era precum "oracolul"... nicio emotie noua nu-l mai putea zgudui, misca...
    de altfel stim din propriile noastre experiente ca "ce-i mult strica, iar ce-i putin nu ajunge!"
    :)
    O zi frumoasa, frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere