miercuri, 1 decembrie 2010

„Gerul îngheață becurile felinarelor pe ulițe. Primăria hotărește a așeza la fiecare răspânte câte o sobă de tuci. Un amic al guvernului va fi însărcinat, fără leafă, numai cu diurnă, să meargă la Paris spre a cumpăra sobele, cari vara vor putea servi și la altceva.” I.L. Caragiale




Psstt….zilele acestea am văzut un spiriduș! Pun pariu că venise să mă spioneze. Să vadă dacă merit cadoul cerut lui Moș Crăciun!. Săracul! Credea că e invizibil...dar l-a dat de gol praful magic...doar e iarnă, nu?
E vremea magiei! E vremea când putem să credem, e vremea când dorințele se împlinesc, e vremea când ne amintim cum ne turteam nasul de vreo vitrină îngheţată visând cine ştie la ce cadou, visând la Moş Crăciun! Vă mai amintiţi de ninsorile din copilărie, în care nu vedeai la doi paşi, în care alergam nebuni după nişte fulgi de zăpadă neastâmpăraţi, topiţi de emoţia şi bucuria din noi, de dimineţile de iarnă cu soare pal şi gânduri bune în care te trezeai alături de cei dragi în miros de brad, de nucile prăjite, merele coapte, nebunia de pe pârtie....câinii besmetici.....de oamenii de zăpadă....de clinchet de zurgălăi? Apropo, îmi e tare dor de geamurile alea cu forme ciudate de gheaţă.......
E vremea când vântul complotează cu cerul, e vremea când norii cern pulberi de lacrimi înghețate cu forme magice, e vremea brăduțului veșnic verde, e vremea poveștilor închise-n globuri, e vremea renilor, e vremea patinelor, a săniilor, e vremea darurilor....e vremea să fim mai buni, mai aproape...e vremea când cei singuri se adună la un loc.....
Ce-aș putea eu să vă ofer? Nu știu. Nu pot decât să vă mulțumesc cu toată puterea mea: mulțumesc că existați și că sunteți aici!


 

3 comentarii:

  1. Spiridus ai ?!! Urmarita esti !
    Pup !

    La Multi Ani romancuta cu noroc si bujori in obrajori ( de ger) !!!

    Hi, hi...am baut deja, din sarbatoare...fluier, cant... !

    RăspundețiȘtergere

Nu ai ?! Nu, nu am ! Cum se poate să nu ai ? Păi.... ridic din umeri, negăsind niciun răspuns. Se uită la mine cu ochi mari, ținând ...