Alese câte una din fiecare....o inimioară, o semilună, un bănuț, o perlă, o steluță și o cruciuliță....O învălui un sentiment ciudat.........închise ochii și se lăsă în voia amintirilor:
Ea: ști că o să vină vremea să plec....
El: știu...
Ea: ști că nu te mai iubesc...
El: bănuiam
Ea: și nu faci nimic..
El: eu...niciodată nu am fost mai bun, dar...
Ea: nu mai avem curaj nici măcar să ne rostim gândurile...iar eu, în fiecare clipă mai mor puțin....
Pentru o clipă strânse mica inimioară în pumn, parcă încerca să-i dea viață.......Trăise o bună bucată de timp îmbrățișând o iluzie..., apoi avu năstrușnica idee că toate visele țesute cu sclipiri de stele dintr-un condei de colț de lună pot deveni un “mâine” mai bun...o iluzie la fel ca și atunci când pleci să cumperi lozul câștigător cu gândul că “mâine” va fi mai bun…... Oare ce chip are deșertăciunea? Îi mai rămăsese o singură bijuterie în formă de cruciuliță...se uită la ea, apoi...o puse la loc, în coșuleț. Poate, cineva va avea nevoie de ea.
“Vând iluzziii”, “Vââânnnd iluzziii”…”Vâândd iluzii gratisss….”
Da, însă ai de aşteptat până la următorul bâlci...
RăspundețiȘtergereimi place mult melodia:)
RăspundețiȘtergere