duminică, 5 decembrie 2010

Două stele.....

 

Ziua apunea pe-o parte a apei, iar noapte își pregătea răsăritul. Apoi, clipă cu clipă întunericul puse stăpânire.......... Nicio adiere nu tulbura liniștea nopții...până și greierii se ascundeau tăcuți. Doar raze de lună curioase cercetau chipul ce privea spre cer...O să te adun picătură cu picătură...Din lacrimile tale îmi voi construi abisul în care voi înota veșnic. O să te clădesc gând cu gând, bucată cu bucată! Apoi o să-ți dăruiesc fiecare simț, în fiecare clipă. Nu-ți voi pierde niciun abur de respirație, nicio clipire, nicio tresărire...Orice pas pe care-l vei face va fi spre mine, spre inima mea....te voi plimba într-o șaretă cu roți de stele și-ți voi pune luna la rever.....Ne vom descoperi în fiecare zi a restului de viață…ne vom obișnui cu râsul spontan, cu nesigur transformat în sigur, cu clipe inoportun sosite. Toată puterea mea va veni din tine! Toate gândurile, mersul ferm, setea de trup, dorința de viață! Ochii lumii vor fi ațintiți în ceafa mea.....glasul ei mă va condamna. Nu-mi pasă! Te plămădesc cu chin din clipe, din dorinți, din mine...nu ai chip dar...ți-l știu atât de bine!  Bărbatul căzu în genunchi ca un tunet....secătuit de dor cu ochii ațintiți spre cer.....Două stele licăriră pentru o clipă ceva mai puternic...apoi..... căzură spre el.......

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu