O nebunie trăită pe aripi de nori

                                

 Ieșise de la cursuri şi parcă avea chef să se plimbe puțin înainte de a ajunge acasă...Se strecură grăbită printre mașini și intră în parc, oprindu-se sub umbra răcoroasă a unui pom ce pare că ținea în brațe mica băncuță. Zgomotul străzii se auzea acum ca un zumzet ușor.

O distra zarva copiilor ce-și făcuseră un mic imperiu, dintr-un colț de nisip înconjurat de tufe pitice ,prin care se încurcaseră flori multicolore: Sergiule! Deschizi porțile castelului doar când o să-ți dau semnalul secret! Ostași! Pregătiți-vă de luptă! Astfel, cetele de pițigoi, cu găleți de nisip pe post de coif și cu spade sub formă de lopățici și greble, porniră la atac…..

Hai să-ți ghicesc frumoaso! Hai să-ți spun viitorul...Uimită, fata se întoarse spre vocea ce apăru de nicăieri.....un chip măsliniu cu ochi negri și adânci ....avea un păr bogat ca de abanos în care-i sclipeau misterios câțiva bănuți de aur...un zâmbet ca un șirag de perle....fustele-i colorate coborau în pământ lăsând să se vadă picioarele goale......Hai frumoso...întinde mâna...și apucă strâns încheietura fetei.......Ești iubită frumoasa mea...și prețuită de mulți oameni. O să te îndrăgostești....de un chip bălai...o să suferi... vei îngenunchia........ o să strigi și nu te va auzi....O să mori într-o dimineață înconjurată de flori....Ea Își trase speriată mâna și o luă la fugă......

Ce nebunie trăise! O nebunie întinsă-n ani și parcă totul a durat o clipă....O nebunie trăită pe aripi de nori.....o nebunie în care avuse lumea la picioare.....În fiecare clipă-i sunau în minte șoaptele țigăncii... ...o să suferi... vei îngenunchia........ o să strigi și nu te va auzi....Era înconjurată de lume, de flori.....de chipuri vesele....dar pentru cine? O aștepta un străin în lungul drum al vieții......nu va mai putea iubi niciodată.....Își trase voalul peste față....ridică ușor rochia vaporoasă și intră în biserică.....în momentul acela parcă inima-i încetă să-i mai bată.......