vineri, 30 decembrie 2011

LA MULȚI ANI...oriunde v-ați afla....



Tic, tac....tic, tac...nemilos......și nici nu ști când.......prezentul iată, devine amintire....
LA MULȚI ANI DRAGILOR! Vă fie noul an ce vine, un an plin cu tot ceea ce vă doriți! 





duminică, 25 decembrie 2011

luni, 19 decembrie 2011

O idee....


















Înfloresc trandafirii iar pomii au prins muguri...Își înalță timid culorile spre un cer albastru, căutând parcă din priviri să vadă dacă e vreo primejdie de iarnă.....Și deodată, peste tot și toate se varsă un ropot de ploaie...Îmi fac curaj și ies afară....Am de gând să strâng picuri de ploaie și să fac un om de......lacrimi.....cu o pălărie tricotată din frunze arămii, cu ochi de muguri și zâmbet de trandafiri....Așa că, până când albastrul cerului va avea de gând să devină un plumb cenușiu înecat în picături de zăpadă, nu am decât să............


.......:))

luni, 14 noiembrie 2011

LA MULȚI ANI BRÂNDUȘAAAA!

 


Eeee, a mai trecut un an! Poate că am întinerit...:), poate că am devenit mai înțelepți...:).....mai frumoși, mai răbdători....De data asta, în locul imaginii cu "Covor de frunze ?!
......am salvat pe dektop..dau mare...si vad bine, asa ma laud..pare covor !" sau ":))pe Bune de nu vad doar Boabe:))"...adică stereograma de anul trecut, am pus o BRÂNDUȘĂ! LA MULȚI ANI  draga mea! Sănătate și rămâi la fel de frumoasă!
P.S. Psstt, totuși....nu e pe 15?:)

luni, 7 noiembrie 2011

Vând clipe prețioase și cumpăr chestii inutile..

 


Mergea de-a lungul străzii înguste trăgând cu greu căruciorul după el. Mii de cute-i brăzdau chipul, încât puteai jura că este cel mai bătrân om de pe Pământ. Hainele ponosite, ghetele de culori diferite, mâini muncite și brăzdate de vreme...Însă ceva aparte îți atrăgea atenția....ochii. De un verde nefiresc. Cu sclipiri de fulger..Ochi ce priveau lumea din jur cu un fel de pace...ce parcă au văzut de toate la viața lor...înțelegători și în același timp.....neiertători.  ...În căruciorul ce scârția șubred la fiecare mișcare puteai zări fel de fel de lucruri inutile....bile colorate, nasturi, cărți vechi, penare, păpuși...Zâmbind misterios, bătrânul se opri lângă un tânăr ce parcă nu avea alt scop decât acela de a aștepta trecerea timpului........."Vând clipe prețioase și cumpăr chestii inutile!.....Doriți?" Tânărul se uită sfidător spre bătrânul ce se oprise lângă el.....Îi atrase atenția nimicurile multicolore din căruciorul prea greu.......I-ar fi plăcut mingea aceea, albastră......"Pot să vă ofer ceva mult mai important. Ceva ce nu se vede." spuse bătrânul. "Ce-mi poți oferi tu, ceva important, din sărăcia ta?" întrebă superior tânărul. "Privește chipul meu"..zise bătrânul. "Fiecare cută e rezultatul unei fericiri. Fericirea vine în urma durerii. Se câștigă. Pot să-ți spun cum.....". Un hohot de râs din partea tânărului drept răspuns......."Ha, ha, ha.....n-am nevoie de fericirea ta bătrâne.  Dă-mi mingea aceea și lasă-mă în pace"........Ochii verzi priviră adânc chipul tânărului, parcă citind cele mai ascunse unghere.......Îi dărui mingea, fără să mai scoată o vorbă. Apoi, trăgând căruciorul prea greu pentru el, își continuă drumul de-a lungul străzii înguste, șoptind parcă pentru sine.."Vând clipe prețioase și cumpăr chestii inutile!...."  La fel ca și un pom ce-și vine ultimele frunze iernii...Inutil...

duminică, 6 noiembrie 2011

SF copilăresc....

 

   Ultimele ceasuri se scurseseră cu viteza unei secunde. În sfârșit liberi! Liberi! Mai marii lumii, cei ce își doreau o singură nație supusă, dispăruseră, înfrânți chiar de idealurile lor.  Peste tot se zăreau cioturi de orașe strigând către cer, câmpuri arse și păduri stricate. Dar, cumva...peste toate, se întinse o pânză de veselie. Se întoarseră în trecut cu învățătura viitorului...Trăiseră timp de generații o lecție dură.  Popoarele își recăpătară personalitatea, tradițiile, limba....Aveau datoria de a nu uita viitorul. Dispăruse tehnologia sofisticată, aeropoartele imense, străzile sufocate de betoane și asfalt, mașinile ajuseseră amintire, de arme se vorbea în șoaptă, cică mai existau foarte puține și bine ascunse.......Oamenii priveau cu speranță spre un cer albastru, pe care odinioară credeau că-l pot cuceriri . Timpul redeveni timp. Nu mai era nicio problemă. Erau atâtea de descoperit și de aflat....... Pierduseră trăiri și simțiri în drumul spre abis...... Nu se mai grăbeau. Aveau o viață înainte ....De ei depindea acum..

joi, 3 noiembrie 2011

Clovn...

                



     Deschide o ușă la întâmplare și intră grăbită în camera semiobscură. Se uită în jur, căutând ceva anume. Răscolește sertare și rafuri. Caută ceva, dar nu prea știe cum anume arată. Ar trebui să fie ceva sclipitor...Are nevoie cu disperare de acel ceva.. Oare, l-ar recunoaște dacă l-ar găsi?  Altă cameră....și alta.....În urma ei, lucrurile odată bine așezate la locul lor, rămân răvășite...Iese în fugă în stradă...brusc tot ceea ce o înconjoară capătă proporții uriașe... oamenii par căpcăuni cu zâmbete lăbărțate fals pe fețe necunoscute.....Fuge de lume spre locuri odinioară dragi.....caută....și caută......Zilele trec haotic, toamna aproape nebăgată în seamă. Timpul se comprimă.........devine tot mai mic și mai mic.....are senzația că-l ține în palmă. Unde s-a rătăcit? Ceva s-a pierdut pe drum. Inocența. Bucuria. Frumusețea. Zâmbetul curat. Odată, le-a avut pe toate. Dar.......Suntem atât de puri la început! Apoi, vin cei din jur...și-și hrănesc nemernicia cu visele tale. Dau năvală, știind ei ce e mai bine......Calcă în picioare sentimente și trăiri.......Merg mai departe la braț cu Măria Sa Gri-ul, fericiți că au mai distrus o felie.......... Fiecare și-a luat o porție, mai mică sau mai mare. Dar nu în folosul lor, ci pentru a o distruge. E un fel regulă.  Toate s-au adunat într-o inconștiență care e la modă. Ciudat, când s-a transformat într-un clovn chinuit? Nu-i place arena, nu-i place muzica, nu-i place publicul......Ceva i se zbate în palmă.........Se uită cu milă la timpul chinuit.........Ridică mână și-i dă drumul....Nu poți opri timpul în loc.....dar, dacă îți dorești cu adevărat....poți călca regula în picioare....

luni, 17 octombrie 2011

Tonuri.....

Dacă priviți mai atent, o să observați într-un moț de nor, o pată de curcubeu, iscată de nicăieri. În rest, doar liniște...:)



 










duminică, 16 octombrie 2011

Undeva......


 

Nu e ciudat? Între atâtea ninsori, ploi, vânt......am găsit un loc scăldat de soare....Un loc din care toamna nu are de gând să plece. Încă. Un loc unde liniștea are cuvântul......





















miercuri, 21 septembrie 2011

Rugăminte...de la Cabral

Suntem dezamăgiți, supărați, grăbiți, nervoși......Suntem din ce în ce mai neatenți.... la ce ne înconjoară....Punem etichete ușor, superficial.....Ne grăbim spre nicăieri......Dar, ar trebui să ne oprim din drum, mai des....și să privim. Să ne ajutăm, ajutând pe alții....
Rugămintea o găsiți aici 

joi, 1 septembrie 2011

Boedromion.....



..sau altfel spus: Septembrie...)
I.L.Caragiale spunea în al lui Calendar... "Ploi mari. Dâmboviţa se umflă. Primăria profită de ocazie pentru a o declara navigabilă şi a publica licitaţie pentru luarea în monopol a navigaţiei dâmboviţene pe 10 ani...." Eeee...să sperăm că va fi o toamnă caldă, aproape de sufletele voastre...







miercuri, 24 august 2011

Iluzie...


                   


Doar credem că putem cuprinde imensitatea-n priviri.....



Și, doar credem că undeva există un drum pentru fiecare.......Din orice punct am privi, drumul e același.... 


luni, 22 august 2011

Delfini.....


 

Îmi pare rău că nu știu să măresc cumva, doar o parte din poze....Am avut norocul să privesc doi delfini jucându-se....doi delfini liberi, bucurându-se.....Și ghinionul să fiu în contratimp cu salturile lor.....Ne-au bucurat preț de câteva minute, apoi, s-au pierdut în zare.......




Nu ai ?! Nu, nu am ! Cum se poate să nu ai ? Păi.... ridic din umeri, negăsind niciun răspuns. Se uită la mine cu ochi mari, ținând ...