luni, 14 noiembrie 2011

LA MULȚI ANI BRÂNDUȘAAAA!

 


Eeee, a mai trecut un an! Poate că am întinerit...:), poate că am devenit mai înțelepți...:).....mai frumoși, mai răbdători....De data asta, în locul imaginii cu "Covor de frunze ?!
......am salvat pe dektop..dau mare...si vad bine, asa ma laud..pare covor !" sau ":))pe Bune de nu vad doar Boabe:))"...adică stereograma de anul trecut, am pus o BRÂNDUȘĂ! LA MULȚI ANI  draga mea! Sănătate și rămâi la fel de frumoasă!
P.S. Psstt, totuși....nu e pe 15?:)

luni, 7 noiembrie 2011

Vând clipe prețioase și cumpăr chestii inutile..

 


Mergea de-a lungul străzii înguste trăgând cu greu căruciorul după el. Mii de cute-i brăzdau chipul, încât puteai jura că este cel mai bătrân om de pe Pământ. Hainele ponosite, ghetele de culori diferite, mâini muncite și brăzdate de vreme...Însă ceva aparte îți atrăgea atenția....ochii. De un verde nefiresc. Cu sclipiri de fulger..Ochi ce priveau lumea din jur cu un fel de pace...ce parcă au văzut de toate la viața lor...înțelegători și în același timp.....neiertători.  ...În căruciorul ce scârția șubred la fiecare mișcare puteai zări fel de fel de lucruri inutile....bile colorate, nasturi, cărți vechi, penare, păpuși...Zâmbind misterios, bătrânul se opri lângă un tânăr ce parcă nu avea alt scop decât acela de a aștepta trecerea timpului........."Vând clipe prețioase și cumpăr chestii inutile!.....Doriți?" Tânărul se uită sfidător spre bătrânul ce se oprise lângă el.....Îi atrase atenția nimicurile multicolore din căruciorul prea greu.......I-ar fi plăcut mingea aceea, albastră......"Pot să vă ofer ceva mult mai important. Ceva ce nu se vede." spuse bătrânul. "Ce-mi poți oferi tu, ceva important, din sărăcia ta?" întrebă superior tânărul. "Privește chipul meu"..zise bătrânul. "Fiecare cută e rezultatul unei fericiri. Fericirea vine în urma durerii. Se câștigă. Pot să-ți spun cum.....". Un hohot de râs din partea tânărului drept răspuns......."Ha, ha, ha.....n-am nevoie de fericirea ta bătrâne.  Dă-mi mingea aceea și lasă-mă în pace"........Ochii verzi priviră adânc chipul tânărului, parcă citind cele mai ascunse unghere.......Îi dărui mingea, fără să mai scoată o vorbă. Apoi, trăgând căruciorul prea greu pentru el, își continuă drumul de-a lungul străzii înguste, șoptind parcă pentru sine.."Vând clipe prețioase și cumpăr chestii inutile!...."  La fel ca și un pom ce-și vine ultimele frunze iernii...Inutil...

duminică, 6 noiembrie 2011

SF copilăresc....

 

   Ultimele ceasuri se scurseseră cu viteza unei secunde. În sfârșit liberi! Liberi! Mai marii lumii, cei ce își doreau o singură nație supusă, dispăruseră, înfrânți chiar de idealurile lor.  Peste tot se zăreau cioturi de orașe strigând către cer, câmpuri arse și păduri stricate. Dar, cumva...peste toate, se întinse o pânză de veselie. Se întoarseră în trecut cu învățătura viitorului...Trăiseră timp de generații o lecție dură.  Popoarele își recăpătară personalitatea, tradițiile, limba....Aveau datoria de a nu uita viitorul. Dispăruse tehnologia sofisticată, aeropoartele imense, străzile sufocate de betoane și asfalt, mașinile ajuseseră amintire, de arme se vorbea în șoaptă, cică mai existau foarte puține și bine ascunse.......Oamenii priveau cu speranță spre un cer albastru, pe care odinioară credeau că-l pot cuceriri . Timpul redeveni timp. Nu mai era nicio problemă. Erau atâtea de descoperit și de aflat....... Pierduseră trăiri și simțiri în drumul spre abis...... Nu se mai grăbeau. Aveau o viață înainte ....De ei depindea acum..

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

joi, 3 noiembrie 2011

Clovn...

                



     Deschide o ușă la întâmplare și intră grăbită în camera semiobscură. Se uită în jur, căutând ceva anume. Răscolește sertare și rafuri. Caută ceva, dar nu prea știe cum anume arată. Ar trebui să fie ceva sclipitor...Are nevoie cu disperare de acel ceva.. Oare, l-ar recunoaște dacă l-ar găsi?  Altă cameră....și alta.....În urma ei, lucrurile odată bine așezate la locul lor, rămân răvășite...Iese în fugă în stradă...brusc tot ceea ce o înconjoară capătă proporții uriașe... oamenii par căpcăuni cu zâmbete lăbărțate fals pe fețe necunoscute.....Fuge de lume spre locuri odinioară dragi.....caută....și caută......Zilele trec haotic, toamna aproape nebăgată în seamă. Timpul se comprimă.........devine tot mai mic și mai mic.....are senzația că-l ține în palmă. Unde s-a rătăcit? Ceva s-a pierdut pe drum. Inocența. Bucuria. Frumusețea. Zâmbetul curat. Odată, le-a avut pe toate. Dar.......Suntem atât de puri la început! Apoi, vin cei din jur...și-și hrănesc nemernicia cu visele tale. Dau năvală, știind ei ce e mai bine......Calcă în picioare sentimente și trăiri.......Merg mai departe la braț cu Măria Sa Gri-ul, fericiți că au mai distrus o felie.......... Fiecare și-a luat o porție, mai mică sau mai mare. Dar nu în folosul lor, ci pentru a o distruge. E un fel regulă.  Toate s-au adunat într-o inconștiență care e la modă. Ciudat, când s-a transformat într-un clovn chinuit? Nu-i place arena, nu-i place muzica, nu-i place publicul......Ceva i se zbate în palmă.........Se uită cu milă la timpul chinuit.........Ridică mână și-i dă drumul....Nu poți opri timpul în loc.....dar, dacă îți dorești cu adevărat....poți călca regula în picioare....