Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2010

Bună seara....

Hai, prinde-mă de mână și vino să zburăm......

Trenul...

Zgomotul roților de tren se auzea-năbușit în amurgul blând. Stătea cu fruntea lipită de geam și privea cum norii se jucau cu ultimele raze de soare, un dans-ritual pe un cer nefiresc de purpuriu, un cer ce îmbrățișa orizontul fugar...Era singură în compartiment....deschise geamul...parfum de apus, imagini derulate în viteză, legănatul trenului, toate o trimiseseră...... .......stând întinsă în fața unui șemineu. Limbile focului desenau forme ciudate în semiîntunericul din jur, doar glas de scânteie și sunet de ploaie tulbura liniștea serii. Puțin mai retras, bărbatul o privea cu admirație....adora părul lung și mătăsos ce-i încadra ovalul puțin palid al feței, ochii verzi migdalați, curbura gâtului, brațele subțiri, decolteul îndrăzneț, picioarele zvelte....Închise ochii și imaginația lui savură momentul. Apoi, cedând unui impuls ce nu ținea de nicio rațiune, bărbatul se ridică hotărât.....Se priviră nemișcați preț de câteva clipe......în jurul lor aerul foșnea fierbinte........Vânător…

Ralu..

O trezi cu câteva bătăi ușoare în geam. Fetița se ridică mirată...cine să fie așa de dimineață? Deschise geamul și zări o pasăre mică, neagră.......Ținea în cioc o frunză incredibil de verde. Un verde perfect. Fetița întinse mâna ca-nspre o mângâiere. Pasărea, își aplecă maiestuos capul și lăsă să cadă frunza verde în mâna întinsă. Apoi, începu un tril incredibil de frumos. Fetița îl asculta uimită.....Ralu, hai, trebuie să te pregătești să pleci la grădiniță! Ralu închise repede geamul. Ascunse frunza în cutiuța ei secretă și ieși grăbită pe ușă. Îi plăcea să meargă la grădiniță! Îi plăcea să coloreze, să se joace, să își facă prieteni noi.....Fiecare zi care trecea o aducea mai aproape de visul de a fi un “om mare” . Peste ceva ani, căută o amintire ascunsă în cutiuță......Deschise capacul înțepenit de timp... Printre bile colorate, bănuți vechi, timbre uitate de vreme, găsi ceva nedefinit...ca un fel de omidă......Nu își aminti însă frunza primită în dar! Atenția îi fu atrasă de am…
Imagine

Dacă aveți chef...

...urmăriți finala dintre Nadal si Federer în Turneului Campionilor de la Londra. Federer până acuma pare a fi în formă, dar...psstt...țin cu Nadal!..:)

Ce naște plictiseala...

Imagine
...habar nu am. Însă mie mi-a adus chef de ducă. Și mi-am tot amintit un imbol: "folosește telefonul!" Așa că, am găsit amatori și am plecat la Sinaia, Predeal, Azuga.....
Lume...era. Unii își construiau trambuline, alții cu fărașul, alții cu sacul, alții cu sania.....Eu, cu fărașul...:) Și m-am desfătat "construind" fluturi în zăpadă, în întuneric deplin, privind la un cer incredibil ........
A, să nu uit! Bună dimineața!









Mă plictisesc. Atât.

De câteva...

.......ore am o nouă preocupare! Aici!

Comoara (final)..

O sală imensă, toată din cristal. Lumina izvora din stalactite roz și purpurii ..... Firide ce adăposteau toate comorile lumii....care, da! ...creșteau sau scădeau văzând cu ochii! De nicăieri apăru un bătrân, mai bătrân ca povestea....Sprijinit într-un toiag simplu, cu o mantie țesută din fir de păianjen....Părul lung și alb încadra o față incredibil de liniștită...i se citea împlinirea pe chip. Bine ai venit copilă în lumea mea. Eu sunt călăuza spre comoara căutată.....Hei, știa ceva de comoara mea! Poate nu ar fi rău să-l urmez. ....De ce comorile cresc sau scad?îl întreb curioasă...Pentru-că unii își doresc bogății, iar alții își dau bogățiile. Eu le adun sau le împart...După dorință sau nevoie. Deci, comoara mea, nu e aici! Nu-mi doresc nici bogății și nici nu am ce să dau.....Timid, pășesc în altă sală. De data aceasta, din marmură. Culorile se schimbau pe rând, ba era roșie, ba cenușie, ba neagră, apoi albă......Arcade înalte stăteau sprijinite pe coloane infinite .....în fiec…

Comoara..

De ceva timp tot visa la o comoară....de câte ori însă se apropia de ea.....visul dispărea. Acuma, sta obosită la intrarea în peșteră. Aceleași locuri care-i apăruseră în vis. Același munte, aceeași pădure, cărare.....Toată ziua își căutase comoara, dar în zadar! O căutase pe culmea cea mai înaltă, o căutase în hăul cel adânc, în pădurea bătrână, ba chiar și pe urmele pârâului...Stricase liniștea muntelui, călcase iarba în picioare și murdări cristalul apei....Nimic! Și totuși simțea că e aproape. Mai rămăsese peștera de cercetat. Ca o ultimă oază. O văzuse de prima dată, dar....i se păruse prea simplu. Își adună ultimele puteri și intră în peșteră. Lumina caldă a soarelui fu înlocuită de o rază subțire și palidă de lanternă. Pereți umezi și reci, pustiu de întuneric, răsuflare fără ecou....nu îmi este frică, nu îmi este frică.....șoapte în gând, pași nesiguri și un firicel de spaimă.... Întunericul deranjat de firava rază începuse să prindă glas....acel întuneric nepătruns de nicio p…

Zvon...

Da, recunosc! Sunt vinovată! Am o colegă "pâinea lui Dumnezeu"...mi-e tare drag de ea! Dar, foarte influențabilă. De câteva zile, i-a dispărut ideea cum că cineva ar vrea să ne extermine (văzuse nu știu ce pe la o chestie numită televizor) și a început cu: războiul din Coreea în sus, războiul din Coreea în jos.....vai, intrăm în război. Așa că, mi-am adunat toate puterile și pe un ton calm (după ce le-am adus celorlalți colegi la cunoștință ce vreau să fac) am anunțat-o că au dat de știre la televizor că s-a experimentat o armă chimică acolo! A păzit timp de vreo trei ore televizorul să vadă știrea! Nu-i mai ardea de treabă. A dat mesaje prietenilor, soțului, le-a adus la cunoștință șefilor.......În final, nu am mai putut ....i-am spus că a fost o glumă! La început nu a crezut, dar văzând fețele noastre... a pufnit: iar mi-ai  făcut-o! Bineînțeles, nu s-a supărat. Știe că-mi trec o mie de idei prin cap și de multe ori e victimă. O iubesc!   Așa că, dacă cumva auziți vreun zvon…

Instantanee..

Bărbatul își strânse grăbit umbrela neagră...ura ploaia! Își dorea cu toată ființa lui să intre în cafeneaua primitoare...să-și simtă simțurile indundate de aromă tare și dulce....Deschise nervos ușa cafenelei...... Copilul își ridică trist jucăria stricată...o lacrimă îi rămase agățată de geană. Deși nu știa acum, sentimentul îl va urmări toată viață...raporat mereu la o altă întâmplare. ... ... Hai, încă un pas, poți! Respirație grea, șuierătoare...simțuri treze, alerte....Ultimul pas.....de aici, de sus, lumea pare așa de mică! Nu observase frumusețile din jur în timpul urcușului. Singur cu muntele! Și niciun stăpân... Un el și o ea fardați de culorile urii! Fac schimb de priviri ucigașe și se rănesc în cuvinte! Dincolo de ieri e un astăzi fără viitor..... Aleargă prin lanul de grâu....e vesel. A primit în dar un prieten, un câine...Aleargă prin lanul din jurul casei cu soarele-n priviri.... Note muzicale se-nlănțuie haotic și totuși nu.....Repetă, șterge...repetă....Pentru o clipă…

Sare și nisip...

Val după val, picături de sare veneau de undeva din infinitul privirii....se spărgeau ușor de corpul plin de nisip...val după val scăldau trupul gol. Sare și nisip. Oare or fi lacrimi? Om și natura...un singur simț. Briza mării unduia ușor mantia nopții, se juca cu părul ud al trupului gol, mângâia pielea lucindă în lumina lunii, dezmierda buzele sărate....Val după val ...ștergeau urma unui alt trup...o urmă goală lăsadă pradă imaginației mării. Dar acolo, unde marea nu are adâncuri și scaldă cerul, ușor și cu teamă, o geană de lumină alungă paloarea dulce a lunii....La început somnoroasă, timidă. Apoi, marea născu un disc de foc pe care-l dărui cerului...Toată splendoarea lui se oglindea în infinitatea de picături. Dacă trupul gol era puțin mai atent, putea observa bucuria cerului, a pescărușului, tristețea mării, acum mai puțin misterioasă...Dar, trupul gol, se scălda în baia de lumină, nisipiul se usca pe buze, pe păr...ochii înotau în picături de sare, val după val....Oare or fi l…

Necunoscuta din mine...

Mă plimb bezmetic fără să recunosc nimic pe unde merg……în mine curge doar o muzică tristă….Privesc necunoscuții din jur….grăbiți sau nu, singuri sau nu, veseli sau nu……..încotro s-or îndrepta cu toții? Nu mai am nicio scânteie. Urăsc șilumea, urăsc și singurătatea, nu vreau nici acolo, nu-mi place nici aici! Nu am ce să găsesc pentru-că nu știu ce să caut, nu am cum să mă regăsesc pentru-că nu știu cine sunt. Nu știu ce vreau. Nu sunt nici X, nici Y și nici Z! M-am uitat într-o toamnă târzie, m-am plimbat pe adieri de vânt și m-am rătăcit în ceață grea....Mi-aș dori să pot să țip, să pot să plâng, să pot să mușc, mi-aș dori să pot să mă eliberez la fel cum respir....dar, uneori uit să respir, mă trezesc împietrită, cu ochii pierduți...uneori și respirația doare, e grea....Îmi refuz vise, le alung...nu mi se poate întâmpla nimic frumos....sunt doar un gând pierdut. Și-mi simt sufletul sfâșiat de incertitudini.....pot să-mi transform trecutul într-un ciob ? E atâta intimitate și niciun …

Matematică..

X vine în mod firesc. Se naște fără întrebări, din dorințe, din frumos. Se naște din zâmbet, din fiori, din priviri furate. Îți umple ființa cu acel ceva misterios..Te transformă și-ți dă putere...Te aduce mai aproape de cer, de nori, de soare, de ploaie, de tunet.....Le accepți pe toate cu aceeași pasiune, fără diferențe... Apoi, peste un timp X se poate transforma, să spunem în Y. Într-un sentiment mai puțin comod. Privirile, zâmbetul, norii, ploaia, tunetul, cerul .....nu-și mai au sens. Ce cauză te-a dus de la X la Y? E puntea care leagă două suflete. O punte extrem de subțire. Nu vrei să treci, dar pur și simplu te trezești dincolo. Apoi, chiar dacă îți dorești să te întorci...nu poți. Odată ce ai gustat din Y....ai toate șansele să vrei mai mult. Mai mult, e Y înmulțit cu "n" stări....să zicem Z. Al naibii sentiment! Aici folosești zâmbetul, soarele, cerul, norii, tunetul împotriva celuilalt suflet...Te lupți cu arme de care habar nu ai că dispui.....Dacă nu îl întâlne…

Despre....magneți

Am o grămadă de gânduri și niciunul clar.......Ce aș mai putea scrie ceva nou....că s-a tot scris, s-a tot vorbit, s-a tot încercat, experimentat, discutat.....M-avânt, m-avânt, în gând...spre nicăieri....cald, rece, murdar...nuu...nuu.:))) Hmmm...Am găsit! Magneți. Hai să vorbim despre magneți! Thales din Milet a fost primul curios care a cercetat forța de atracție a magnetului, aceasta devenind utilă de abia prin anul 200 e.n.. Atunci, chinezii îi găsesc o întrebuințare: ca și busolă de navigație. Apare și în Europa, mult mai târziu, în jurul anului 1200. Întotdeauna un magnet, ce se va putea roti liber, va indica Nordul. Câmpul magnetic al Pământului iese din scoarța terestră pe la Polul Sud, trasează ca un fel de arc toată suprafața și reintră la Polul Nord. Câmpul magnetic, de fapt este zona din jurul magnetului, o zonă în care acționează forța magnetică. Întotdeauna, polii opuși se vor atrage! Dacă ați avut ocazia vreodată să vă plimbați cu o bicicletă dotată cu dinam...totul e …

De dimineață....

Imagine
am avut chef să mă plimb prin parc.....
















iar spre seară...nu știu ce au avut cu pardesiul meu cei trei veseli năpârstoci........

Compunerea (III)

Plutesc într-un spațiu necunoscut....limitat oarecum. Parcă ar fi o încăpere fără pic de gravitație. Afară simt agitația, freamătul, viața. Aici, oriunde mă întorc, ajung tot la mine. Ca un bumerang. Reușesc să văd “chestii” uitate…îmi aduc aminte atât de clar…..E ca și atunci când faci o faptă bună…se întoarce la tine la fel. Simt că nu e loc de negativ. Îmi face rău. Se răzbună la fel, poate chiar mai rău……Apoi, mă “vizualizez “ într-un alt timp…..sunt îmbrăcată în roșu, pantaloni și o cămașă lungă…..Un semn îmi arde fruntea…Întind mâna și dau de ghirlanda de iasomie ce o port la gât….vârtejul e prea amețitor. Închid ochii și…. ……..umbrele serii îmbracă în culori incerte biroul micuț. Caietul stă neatins pe masă, penarul e închis.                                                                            SFÂRȘIT


Nu toți văd magia din real. Unii nu știu privi. Se mulțumesc doar ca măreția să le mângâie orgoliul. În prima călătorie, în Egipt, apare pisica neagră.....egiptenii având o a…

Compunerea (II)

......o mare de culori se naște sub privirile mele. Susur de apă încojoară fantastice flori crescute între tulpini crude de bambus, arome îmbietoare.... păsări de piatră, copaci mai bătrâni ca viața, toate amestecate printre pavilioane cochete, săli maiestuoase și da....văd și ceva ce aduce cu un templu!...........Totul cuprins într-o armonie deplină, o armonie între vânt, metal, apă, lemn și foc...... fiecare cu rostul său. Mă simt prinsă într-o lume de basm. Un bătrânel îmbrăcat într-o haină roșie cu galben se plimbă încet pe aleile umbroase. Poartă mâinile strânse la piept precum înțelepții. Bucățica de stea îmi frige palmele ....instinctiv îmi duc mâinile la piept și observ ceasul....ora 8.08...vârtejul mă prinde amețitor..............

Compunerea (I)

Stau fără chef la biroul micuț din colțul camerei....privirile-mi fug prea des spre geam...aș ieși să mă joc puțin! Dar.... mâine este luni! Și mai am atâtea teme de făcut! Inclusiv compunerea la română. Temă liberă! Ce să scriu, ce să scriu.....Despre vacanța la bunici...nu! Despre excursia cu doamna profesoară.....nu! Despre cum să fi un coleg bun....nu! La fiecare gând care-mi trece prin minte, am un răspuns: NU! Parcă simt un ghiont de fiecare dată....Heeii...Heiii...Ce-i asta? Parcă m-ar striga cineva! Sau e doar un alt gând? Heeiii....heiiii....sunt aici.....deschide penarul! Dar...nu! Nu se poate. Vorbesc cu penarul acum?! Îl deschid..... totuși...poate mi se pare...și...iată o făptură minusculă, îmbrăcată într-o hăinuță zugrăvită în toate culorile posibile și imposibile, ce se uită la mine cu niște ochi mustrători....Heii...eu sunt imaginația ta! De ce nu mă asculți? Pff...uitasem de ea. Și întinse spre mine un ciob de stea frântă.....Hai, plecăm! Unde ai vrea să mergem mai în…

Nu-mi place.....

Imagine
..............să fac cumpărături. Nu-mi place absolut deloc. Așa că, de dimineață, cu chiu cu vai, m-am urnit ...spre cumpărături. La casă...bineînțeles nu aveau să-mi dea rest. Contrar obiceiului, nu m-am dus aiurea să schimb.....am stat și am așteptat vreo minune. M-am gândit să-mi înlocuiesc țigările de abia cumpărate cu o cutie de bomboane de ciocolată..Mare greșeală! Pentru mine, cafeaua și ciocolata sunt dinamită curată. Cum magazinul era pustiu, nicio colegă nerăspunzând țipetelor disperate ale casieriței....am început să ronțăi bomboanele.....Și am ajuns, aici:...:)) la Romexpo....


imaginea, cu toate că nu e clară, mi-a adus aminte că trebuie să-i spun cuiva că am zărit un OZN..... în rest, lume multă, cu diverse preocupări.....





aici am zăbovit cel mai mult...................



și aici..  unii se odihneau citind cărțile abia cumpărate......
apoi.......am ajuns în parc........și am avut brusc o senzație de mare pustie, o mare în amurg de iarnă....

imaginea de mai jos m-a făcut să-mi do…