marți, 30 noiembrie 2010

Bună seara....



 

Hai, prinde-mă de mână și vino să zburăm......

Trenul...

Zgomotul roților de tren se auzea-năbușit în amurgul blând. Stătea cu fruntea lipită de geam și privea cum norii se jucau cu ultimele raze de soare, un dans-ritual pe un cer nefiresc de purpuriu, un cer ce îmbrățișa orizontul fugar...Era singură în compartiment....deschise geamul...parfum de apus, imagini derulate în viteză, legănatul trenului, toate o trimiseseră......
.......stând întinsă în fața unui șemineu. Limbile focului desenau forme ciudate în semiîntunericul din jur, doar glas de scânteie și sunet de ploaie tulbura liniștea serii. Puțin mai retras, bărbatul o privea cu admirație....adora părul lung și mătăsos ce-i încadra ovalul puțin palid al feței, ochii verzi migdalați, curbura gâtului, brațele subțiri, decolteul îndrăzneț, picioarele zvelte....Închise ochii și imaginația lui savură momentul. Apoi, cedând unui impuls ce nu ținea de nicio rațiune, bărbatul se ridică hotărât.....Se priviră nemișcați preț de câteva clipe......în jurul lor aerul foșnea fierbinte........Vânător și vânat. Timpul de abia dacă mai pâlpâia....Gust de fragi și aromă de dorință unite, timid....abia atingându-se, gustându-se....Își îngropă fața în părul mătăsos, atingând delicat gâtul expus, de căprioară.....Fiori ce-și cer drepturile....Clipa timidă de început se transformă în gesturi febrile și pasiune.....Brusc, o pală puternică de vânt trânti un cadru de geam.....
....ușa compartimentului se deschise și în întunericul spulberat de raza bruscă de lumină se auzi o voce plictisită: biletele la control vă rog!


 


luni, 29 noiembrie 2010

Ralu..



 

O trezi cu câteva bătăi ușoare în geam. Fetița se ridică mirată...cine să fie așa de dimineață? Deschise geamul și zări o pasăre mică, neagră.......Ținea în cioc o frunză incredibil de verde. Un verde perfect. Fetița întinse mâna ca-nspre o mângâiere. Pasărea, își aplecă maiestuos capul și lăsă să cadă frunza verde în mâna întinsă. Apoi, începu un tril incredibil de frumos. Fetița îl asculta uimită.....Ralu, hai, trebuie să te pregătești să pleci la grădiniță! Ralu închise repede geamul. Ascunse frunza în cutiuța ei secretă și ieși grăbită pe ușă. Îi plăcea să meargă la grădiniță! Îi plăcea să coloreze, să se joace, să își facă prieteni noi.....Fiecare zi care trecea o aducea mai aproape de visul de a fi un “om mare” .
Peste ceva ani, căută o amintire ascunsă în cutiuță......Deschise capacul înțepenit de timp... Printre bile colorate, bănuți vechi, timbre uitate de vreme, găsi ceva nedefinit...ca un fel de omidă......Nu își aminti însă frunza primită în dar! Atenția îi fu atrasă de amintirea căutată...cu un gest firesc închise capacul cutiuței, lăsând praful să se aștearnă peste timp.....
Timpul însă trecea și Ralu era tot mai nefericită! Îi lipsea ceva. Uneori se gândea la copilărie, la ce simplu era...să fi copil cu vise de om mare! Își privi jucăriile adunate cuminte într-un colț de cameră și zări mica cutie. Cu un oftat ușor deschise capacul.... Ce banale chestii! Bănuți, timbre, bile, pachete goale și un smoc ca de mătase....Nu mai era nimic interesant acolo!
O adolescentă timidă cu un chip frumos ....Dacă însă priveai mai atent, puteai observa o urmă de tristețe pe chipul copilei. Urme fine, aproape invizibile.....Ralu se pregătea să plece...spre viitor. Spre o altă școală, un alt oraș, departe de prieteni, de familie, de amintiri...Dorea însă să poată lua o parte cu ea. O parte din trecut. Și-și aminti de cutiuța copilăriei. Găsi cutia trecută prin timp în colțul în care așteptau obiectele pentru aruncat. Ce bine că încă nu le aruncase! Șterse grăbită praful de pe cutie și deschise capacul....purtând mândru culori aprinse, fluturele se opri în dreptul fetei parcă rostind mulțumesc...apoi dispăru pe geamul deschis!
Tot ceea ce crează natura este perfect. Nimic nu lipsește, nimic nu este inutil, totul e pus la punct ........Inclusiv noi. Așa că dragilor, deschideți aripile și zburați...căutați-vă grădina voastră......beți din nectarul vieții și bucurați-vă! Iubiți! Râdeți! Am fost creați perfect și ne-am stricat perfecțiunea........Acum o căutăm acolo unde ea nu există.

duminică, 28 noiembrie 2010




rain

Dacă aveți chef...

...urmăriți finala dintre Nadal si Federer în Turneului Campionilor de la Londra. Federer până acuma pare a fi în formă, dar...psstt...țin cu Nadal!..:)

Ce naște plictiseala...

...habar nu am. Însă mie mi-a adus chef de ducă. Și mi-am tot amintit un imbol: "folosește telefonul!" Așa că, am găsit amatori și am plecat la Sinaia, Predeal, Azuga.....
Lume...era. Unii își construiau trambuline, alții cu fărașul, alții cu sacul, alții cu sania.....Eu, cu fărașul...:) Și m-am desfătat "construind" fluturi în zăpadă, în întuneric deplin, privind la un cer incredibil ........
A, să nu uit! Bună dimineața!









sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Mă plictisesc. Atât.

De câteva...

.......ore am o nouă preocupare! Aici!

Comoara (final)..



O sală imensă, toată din cristal. Lumina izvora din stalactite roz și purpurii ..... Firide ce adăposteau toate comorile lumii....care, da! ...creșteau sau scădeau văzând cu ochii! De nicăieri apăru un bătrân, mai bătrân ca povestea....Sprijinit într-un toiag simplu, cu o mantie țesută din fir de păianjen....Părul lung și alb încadra o față incredibil de liniștită...i se citea împlinirea pe chip. Bine ai venit copilă în lumea mea. Eu sunt călăuza spre comoara căutată.....Hei, știa ceva de comoara mea! Poate nu ar fi rău să-l urmez. ....De ce comorile cresc sau scad?
îl întreb curioasă...Pentru-că unii își doresc bogății, iar alții își dau bogățiile. Eu le adun sau le împart...După dorință sau nevoie. Deci, comoara mea, nu e aici! Nu-mi doresc nici bogății și nici nu am ce să dau.....Timid, pășesc în altă sală. De data aceasta, din marmură. Culorile se schimbau pe rând, ba era roșie, ba cenușie, ba neagră, apoi albă......Arcade înalte stăteau sprijinite pe coloane infinite .....în fiecare coloană, era un soi de cuib, plin cu petale......Dor, iubire, sănătate, fericire, speranță, putere.....comorile scad sau cresc în funcție de ceea ce-și dorește fiecare, sau de ceea ce are nevoie fiecare. Pentru fiecare comoară care scade, pentru fiecare comoară pe care o dăruiesc ........ o petală dintr-un anumit cuib apare. Fiecare petală are prețul ei. Și pentru fiecare petală care dispare din cuib ....comorile mele cresc. Nici aici nu e comoara mea! Dacă nu am bogății de dat, nu am nimic de primit. Dacă nu am nimic de oferit, nu am nici bogății de primit! Parcă simțindu-mi tristețea, bătrânul îmi spuse....mai este o încăpere...Atât de simplă.... fără niciun fel de bogăție, scăldată în umbre și liniște tulburată doar de respirația mea......privește atent, privește cu sufletul.....Vocea se auzea din ce în ce mai slabă....Privesc în jur.....pustiu...și totuși, undeva ......un licăr de lumină...mă apropii încet, cu teamă.......zăresc o oglindă! Culori de nedescris unduiau pe suprafața ei și ceva infinit de frumos îmi fu dat să văd......era........

vineri, 26 noiembrie 2010

Comoara..

 
De ceva timp tot visa la o comoară....de câte ori însă se apropia de ea.....visul dispărea. Acuma, sta obosită la intrarea în peșteră. Aceleași locuri care-i apăruseră în vis. Același munte, aceeași pădure, cărare.....Toată ziua își căutase comoara, dar în zadar! O căutase pe culmea cea mai înaltă, o căutase în hăul cel adânc, în pădurea bătrână, ba chiar și pe urmele pârâului...Stricase liniștea muntelui, călcase iarba în picioare și murdări cristalul apei....Nimic! Și totuși simțea că e aproape. Mai rămăsese peștera de cercetat. Ca o ultimă oază. O văzuse de prima dată, dar....i se păruse prea simplu. Își adună ultimele puteri și intră în peșteră. Lumina caldă a soarelui fu înlocuită de o rază subțire și palidă de lanternă. Pereți umezi și reci, pustiu de întuneric, răsuflare fără ecou....nu îmi este frică, nu îmi este frică.....șoapte în gând, pași nesiguri și un firicel de spaimă.... Întunericul deranjat de firava rază începuse să prindă glas....acel întuneric nepătruns de nicio pată de afară, acel întuneric care te aruncă în vârtej de iluzii, acel întuneric combinat cu liniștea absolută......i se păru că aude zbateri de aripi, șoapte de picuri și de undeva, de departe... nu îmi este frică, nu îmi este frică.. Peștera devenea tot mai apăsătoare...locul tot mai îngust. Pas după pas......ceva îi spunea că e aproape....Însă, următorul pas îl făcu în hău....nu văzuse golul.....nu mai avu putere să se opună. Și ca prin farmec, căderea îi fu întreruptă....Se simțea ușoară ca un fulg.....și asemeni unui fulg, ușor, fără zgomot, poposi într-o lume de vis.....

joi, 25 noiembrie 2010

Zvon...

Da, recunosc! Sunt vinovată!
Am o colegă "pâinea lui Dumnezeu"...mi-e tare drag de ea! Dar, foarte influențabilă. De câteva zile, i-a dispărut ideea cum că cineva ar vrea să ne extermine (văzuse nu știu ce pe la o chestie numită televizor) și a început cu: războiul din Coreea în sus, războiul din Coreea în jos.....vai, intrăm în război. Așa că, mi-am adunat toate puterile și pe un ton calm (după ce le-am adus celorlalți colegi la cunoștință ce vreau să fac) am anunțat-o că au dat de știre la televizor că s-a experimentat o armă chimică acolo! A păzit timp de vreo trei ore televizorul să vadă știrea! Nu-i mai ardea de treabă. A dat mesaje prietenilor, soțului, le-a adus la cunoștință șefilor.......În final, nu am mai putut ....i-am spus că a fost o glumă! La început nu a crezut, dar văzând fețele noastre... a pufnit: iar mi-ai  făcut-o! Bineînțeles, nu s-a supărat. Știe că-mi trec o mie de idei prin cap și de multe ori e victimă. O iubesc!  
Așa că, dacă cumva auziți vreun zvon, Septembrie e de vină!..:)) 

Instantanee..



Bărbatul își strânse grăbit umbrela neagră...ura ploaia! Își dorea cu toată ființa lui să intre în cafeneaua primitoare...să-și simtă simțurile indundate de aromă tare și dulce....Deschise nervos ușa cafenelei......
Copilul își ridică trist jucăria stricată...o lacrimă îi rămase agățată de geană. Deși nu știa acum, sentimentul îl va urmări toată viață...raporat mereu la o altă întâmplare. ... ...
Hai, încă un pas, poți! Respirație grea, șuierătoare...simțuri treze, alerte....Ultimul pas.....de aici, de sus, lumea pare așa de mică! Nu observase frumusețile din jur în timpul urcușului. Singur cu muntele! Și niciun stăpân...
Un el și o ea fardați de culorile urii! Fac schimb de priviri ucigașe și se rănesc în cuvinte! Dincolo de ieri e un astăzi fără viitor.....
Aleargă prin lanul de grâu....e vesel. A primit în dar un prieten, un câine...Aleargă prin lanul din jurul casei cu soarele-n priviri....
Note muzicale se-nlănțuie haotic și totuși nu.....Repetă, șterge...repetă....Pentru o clipă închide ochii spre a-și aminti sunetul...apoi, calm...melodia începe să curgă......
Neprevăzut împletit cu imaginație...plutește în lumi ireale și totuși reale....prins în chinuitorul îndemn nu lasă loc de...gol...
Citește întinsă-n iarbă....nu are importanță ce! De fapt gândurile-s fugite toate...spre soare, spre cer.....
Miros de tămâie și lumânări....o biserică umilă în care se odihnesc o mână de suflete.....
Zâmbete li se citesc pe chip...Vântul nebun îi înconjoară fără a reuși să găsească vreo fisură....Două chipuri ce țin strâns în brațe un pui de om! Înlănțuiți ca niște zale....
Nervozitate
Tristețe
Împlinire
Dezamăgire
Bucurie
Talent
Pasiune
Calm
Rugăciune
Dragoste
O fetiță m-a oprit astăzi în parc. Mi-a oferit zâmbind și ridicându-se pe vârfuri, o frunză și o pietricică....Nu am nicio explicație pentru asta.......

Sare și nisip...



Val după val, picături de sare veneau de undeva din infinitul privirii....se spărgeau ușor de corpul plin de nisip...val după val scăldau trupul gol. Sare și nisip. Oare or fi lacrimi? Om și natura...un singur simț. Briza mării unduia ușor mantia nopții, se juca cu părul ud al trupului gol, mângâia pielea lucindă în lumina lunii, dezmierda buzele sărate....Val după val ...ștergeau urma unui alt trup...o urmă goală lăsadă pradă imaginației mării. Dar acolo, unde marea nu are adâncuri și scaldă cerul, ușor și cu teamă, o geană de lumină alungă paloarea dulce a lunii....La început somnoroasă, timidă. Apoi, marea născu un disc de foc pe care-l dărui cerului...Toată splendoarea lui se oglindea în infinitatea de picături. Dacă trupul gol era puțin mai atent, putea observa bucuria cerului, a pescărușului, tristețea mării, acum mai puțin misterioasă...Dar, trupul gol, se scălda în baia de lumină, nisipiul se usca pe buze, pe păr...ochii înotau în picături de sare, val după val....Oare or fi lacrimi?

miercuri, 24 noiembrie 2010

Necunoscuta din mine...


Mă plimb bezmetic fără să recunosc nimic pe unde merg……în mine curge doar o muzică tristă….Privesc necunoscuții din jur….grăbiți sau nu, singuri sau nu, veseli sau nu……..încotro s-or îndrepta cu toții? Nu mai am nicio scânteie. Urăsc și  lumea, urăsc și singurătatea, nu vreau nici acolo, nu-mi place nici aici! Nu am ce să găsesc pentru-că nu știu ce să caut, nu am cum să mă regăsesc pentru-că nu știu cine sunt. Nu știu ce vreau. Nu sunt nici X, nici Y și nici Z! M-am uitat într-o toamnă târzie, m-am plimbat pe adieri de vânt și m-am rătăcit în ceață grea....Mi-aș dori să pot să țip, să pot să plâng, să pot să mușc, mi-aș dori să pot să mă eliberez la fel cum respir....dar, uneori uit să respir, mă trezesc împietrită, cu ochii pierduți...uneori și respirația doare, e grea....Îmi refuz vise, le alung...nu mi se poate întâmpla nimic frumos....sunt doar un gând pierdut. Și-mi simt sufletul sfâșiat de incertitudini.....pot să-mi transform trecutul într-un ciob ? E atâta intimitate și niciun strop de pasiune...M-am plictisit să-mi tot car ancora după mine. Nu se potrivește cu abisul. E insuficientă. Îmi amintesc din când în când gustul zborului, beția urcării....acuma nu pot decât să privesc cum cad...și nu mă mai opresc. Ar fi suficient un singur punct infim de sprijin....dar nu-l găsesc, nu-l văd....nu știu unde să-l caut, pentru-că nu știu unde trebuie să mă opresc, pentru-că nu știu cine sunt......

Matematică..



X vine în mod firesc. Se naște fără întrebări, din dorințe, din frumos. Se naște din zâmbet, din fiori, din priviri furate. Îți umple ființa cu acel ceva misterios..Te transformă și-ți dă putere...Te aduce mai aproape de cer, de nori, de soare, de ploaie, de tunet.....Le accepți pe toate cu aceeași pasiune, fără diferențe...
Apoi, peste un timp X se poate transforma, să spunem în Y. Într-un sentiment mai puțin comod. Privirile, zâmbetul, norii, ploaia, tunetul, cerul .....nu-și mai au sens. Ce cauză te-a dus de la X la Y? E puntea care leagă două suflete. O punte extrem de subțire. Nu vrei să treci, dar pur și simplu te trezești dincolo. Apoi, chiar dacă îți dorești să te întorci...nu poți. Odată ce ai gustat din Y....ai toate șansele să vrei mai mult. Mai mult, e Y înmulțit cu "n" stări....să zicem Z. Al naibii sentiment! Aici folosești zâmbetul, soarele, cerul, norii, tunetul împotriva celuilalt suflet...Te lupți cu arme de care habar nu ai că dispui.....Dacă nu îl întâlneai pe X nu ajungeai să faci cunoștință cu Z.
Însă am o "nerezolvare": cum faci ca Y+Z=X?
P.S.  X este iubire, Y este milă și Z este ură..:)))

luni, 22 noiembrie 2010

Despre....magneți





Am o grămadă de gânduri și niciunul clar.......Ce aș mai putea scrie ceva nou....că s-a tot scris, s-a tot vorbit, s-a tot încercat, experimentat, discutat.....M-avânt, m-avânt, în gând...spre nicăieri....cald, rece, murdar...nuu...nuu.:))) Hmmm...Am găsit! Magneți. Hai să vorbim despre magneți!
Thales din Milet a fost primul curios care a cercetat forța de atracție a magnetului, aceasta devenind utilă de abia prin anul 200 e.n.. Atunci, chinezii îi găsesc o întrebuințare: ca și busolă de navigație. Apare și în Europa, mult mai târziu, în jurul anului 1200.
Întotdeauna un magnet, ce se va putea roti liber, va indica Nordul. Câmpul magnetic al Pământului iese din scoarța terestră pe la Polul Sud, trasează ca un fel de arc toată suprafața și reintră la Polul Nord. Câmpul magnetic, de fapt este zona din jurul magnetului, o zonă în care acționează forța magnetică. Întotdeauna, polii opuși se vor atrage! Dacă ați avut ocazia vreodată să vă plimbați cu o bicicletă dotată cu dinam...totul e mai simplu. Efectul de dinam e cel răspunzător de originea câmpului magnetic.
Experiment: am un magnet și niște pilitură de fier, sub forma unor ace fine. Acuma, mișc ușor magnetul și observ că pilitura de fier se deplasează spre magnet, luând forma câmpului magnetic al acestuia.....Asta cred că e definiția iubirii, dragilor! Se mișcă unul, se mișcă și celălalt. Au același gând, imbold, instinct. Au aceeași formă, diferită și totuși identică. Trăiesc unul în umbra celuilalt, căutându-se, completându-se. Ce altceva mai puteam scrie ceva ce nu s-a scris, nu s-a vorbit, nu s-a tot încercat, experimentat, discutat....?

De dimineață....

am avut chef să mă plimb prin parc.....
















iar spre seară...nu știu ce au avut cu pardesiul meu cei trei veseli năpârstoci........

duminică, 21 noiembrie 2010

Compunerea (III)

 

Plutesc într-un spațiu necunoscut....limitat oarecum. Parcă ar fi o încăpere fără pic de gravitație. Afară simt agitația, freamătul, viața. Aici, oriunde mă întorc, ajung tot la mine. Ca un bumerang. Reușesc să văd “chestii” uitate…îmi aduc aminte atât de clar…..E ca și atunci când faci o faptă bună…se întoarce la tine la fel. Simt că nu e loc de negativ. Îmi face rău. Se răzbună la fel, poate chiar mai rău……Apoi, mă “vizualizez “ într-un alt timp…..sunt îmbrăcată în roșu, pantaloni și o cămașă lungă…..Un semn îmi arde fruntea…Întind mâna și dau de ghirlanda de iasomie ce o port la gât….vârtejul e prea amețitor. Închid ochii și….
……..umbrele serii îmbracă în culori incerte biroul micuț. Caietul stă neatins pe masă, penarul e închis.
                                                                           SFÂRȘIT


Nu toți văd magia din real. Unii nu știu privi. Se mulțumesc doar ca măreția să le mângâie orgoliul.
În prima călătorie, în Egipt, apare pisica neagră.....egiptenii având o adevărată superstiție pentru ele.... 
În a doua călătorie, în China, apare cifra 8....o cifra magica pentru chinezi......
A treia, în India, o tradiție de nuntă și o incursiune în karmă ce duce la floarea de iasomie....
Toate semnele descrise țin de superstiții.  De fapt, doream doar să vă întreb: voi sunteți superstițioși?  Eu de una singură mă tot încurc: nu încerca să fi fericit dacă nu ești......pentru-că nu vei fi!

Compunerea (II)



......o mare de culori se naște sub privirile mele. Susur de apă încojoară fantastice flori crescute între tulpini crude de bambus, arome îmbietoare.... păsări de piatră, copaci mai bătrâni ca viața, toate amestecate printre pavilioane cochete, săli maiestuoase și da....văd și ceva ce aduce cu un templu!...........Totul cuprins într-o armonie deplină, o armonie între vânt, metal, apă, lemn și foc...... fiecare cu rostul său. Mă simt prinsă într-o lume de basm. Un bătrânel îmbrăcat într-o haină roșie cu galben se plimbă încet pe aleile umbroase. Poartă mâinile strânse la piept precum înțelepții. Bucățica de stea îmi frige palmele ....instinctiv îmi duc mâinile la piept și observ ceasul....ora 8.08...vârtejul mă prinde amețitor.............. 

Compunerea (I)

 
Stau fără chef la biroul micuț din colțul camerei....privirile-mi fug prea des spre geam...aș ieși să mă joc puțin! Dar.... mâine este luni! Și mai am atâtea teme de făcut! Inclusiv compunerea la română. Temă liberă! Ce să scriu, ce să scriu.....Despre vacanța la bunici...nu! Despre excursia cu doamna profesoară.....nu! Despre cum să fi un coleg bun....nu! La fiecare gând care-mi trece prin minte, am un răspuns: NU! Parcă simt un ghiont de fiecare dată....Heeii...Heiii...Ce-i asta? Parcă m-ar striga cineva! Sau e doar un alt gând? Heeiii....heiiii....sunt aici.....deschide penarul! Dar...nu! Nu se poate. Vorbesc cu penarul acum?! Îl deschid..... totuși...poate mi se pare...și...iată o făptură minusculă, îmbrăcată într-o hăinuță zugrăvită în toate culorile posibile și imposibile, ce se uită la mine cu niște ochi mustrători....Heii...eu sunt imaginația ta! De ce nu mă asculți? Pff...uitasem de ea. Și întinse spre mine un ciob de stea frântă.....Hai, plecăm! Unde ai vrea să mergem mai întâi?
Închid ochii și imagini se perindă cu o viteză amețitoare....lumi magice, lumi reale și magice. De jur împrejur praf, mult praf și simt că este cald, foarte cald. Se aud voci și țipete și zgomot neștiut......Încet, se limpezește totul și văd că sunt....ah, sunt înconjurată de o mulțime de oameni agitați ce manevrează scripeți și frânghii.... și de zgomot .......de piatră cioplită. Brusc încetară toate...oamenii se aruncară cu fața la pământ....printre șirurile supuse își face loc un tânăr semeț. Poartă un sceptru și-un bici....Simt ceva, o mângâiere caldă......Uimită observ o pisică neagră la picioare.....și din nou, imaginile amețitoare mă prind în vârtej....
Aud tot mai clar o muzică suavă...și simt miros de grădini de flori......

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Nu-mi place.....




..............să fac cumpărături. Nu-mi place absolut deloc. Așa că, de dimineață, cu chiu cu vai, m-am urnit ...spre cumpărături. La casă...bineînțeles nu aveau să-mi dea rest. Contrar obiceiului, nu m-am dus aiurea să schimb.....am stat și am așteptat vreo minune. M-am gândit să-mi înlocuiesc țigările de abia cumpărate cu o cutie de bomboane de ciocolată..Mare greșeală! Pentru mine, cafeaua și ciocolata sunt dinamită curată. Cum magazinul era pustiu, nicio colegă nerăspunzând țipetelor disperate ale casieriței....am început să ronțăi bomboanele.....Și am ajuns, aici:...:)) la Romexpo....



imaginea, cu toate că nu e clară, mi-a adus aminte că trebuie să-i spun cuiva că am zărit un OZN.....
în rest, lume multă, cu diverse preocupări.....






aici am zăbovit cel mai mult...................




și aici..
 unii se odihneau citind cărțile abia cumpărate......
apoi.......am ajuns în parc........și am avut brusc o senzație de mare pustie, o mare în amurg de iarnă....


imaginea de mai jos m-a făcut să-mi doresc să plec la munte...nu știu de ce.........


iar colțul acesta parcă aștepta pe cineva...


aici, un alt târg......mă distram țopăind pe urmele albastre de pași gândindu-mă să-i urmez să văd unde mă duc.....din păcate nu mi-a dat prin cap să le fac o poză......

și am ajuns pe Dorobanți.......


și pierdută-n gânduri m-am trezit la Romană.....

și mi-am spus că nu ar fi rău să merg în Icoanei....și brusc.....m-a pufnit un hohot de râs.....regăsisem pașii din Herăstrău......clar, mă aflu pe drumul cel bun!


Grădina, cam pustie..... 


mi-am continuat drumul pe Calderon....

m-am intersectat cu Batiștei........

am făcut stânga pe Arghezi și am ajuns în Rosetti...


asta a fost o poză făcută pe Botev, exact în momentul în care se aprindeau becurile pe stradă....exact în acel moment, am rămas fără baterii....









.....mi-am continuat drumul spre Udriște, m-am intersectat cu  Unirii și am intrat de Mircea Vodă, apoi pe malul Dâmboviței.......Uite asta a fost ziua mea, venind pe jos de la Piața Scânteii ...și totul a plecat de la o banală cutie de detergent de care aveam nevoie de dimineață.....