Bâlciul..(I)

Bâlciul forfotea de lume. De lumini. De panglici colorate. Undeva se auzea o fanfară aruncând în aer sunete aiurite. Nu era ceva distinct, vreun “fel” de muzică…doar un mănunchi de tromboane, viori, chitări, tobe prinse într-un ritm săltăreț. Și culori…pretutindeni o imensitate de culori…costume care de care mai ciudate, mii de baloane colorate, pitici puși pe șotii, clovni, acrobați, pălării magice din care porumbeii ieșeau la comandă, lanțuri sfărâmate, flăcări înghițite, numere de magie, animăluțe dresate, meșteșugari cu tarabe frumos aranjate, turta dulce, acadele, gogoși înfuriate, jucării…cățeluși, iepurași și urși de pluș ….. și lume, lume multă, curioasă, gălăgioasă, veselă…peste tot se auzea: “Lume, lume…ultimul spectacol din seara asta....”, “Hai la tir! Țintește și câștigă!”, “Cu căpșuni, cu vanilie, cu ciocolată…Haaai la înghețată!”, “Încercați-vă norocul, încercați-vă norocul!” Cumva, în tot vacarmul și vârtejul amețitor auzi: “Vând iluzziii”, “Vââânnnd iluzziii” Iluzii? Ce să fie oare? Cu greu își făcu loc prin mulțimea gălăgioasă…și găsi cea mai sărăcăcioasă tarabă din bâlci, cea mai lipsită de strălucire, de culori…..o tarabă micuță, din lemn vechi de-un verde scorojit…..Pe ea…doar un coșuleț rupt de nuiele în care pâlpâiau un fel de bijuterii de diverse forme: inimioare, semilune, bănuți, perle, steluțe, cruciulițe….