luni, 13 decembrie 2010

Călătoria...(II)

 


Șeful de gară se uită lung după trenul ce se pierdea în zare. Lăsând privirile-n jos zări jucăria de pluș căzută între șine. O ridică și o scutură de praf.....E numai bună pentru ăla mic. Apoi, fără alte griji se întoarse în biroul răcoros....
Pe maidanul din spatele casei, cel mic, Dănuț pe nume, se juca cu noua jucărie. ..Catinca se apropie de el pe nesimțite, îi puse mâinile la ochi și îl întrebă veselă: Ghici? Un chip îmbujorat se întoarse spre mica fetiță la fel de îmbujorată.....Ai o jucărie nouă? Răspunse timid: Da! Dar..dacă îți place ți-o dăruiesc ție! Catinca luă veselă jucăria ...peste două zile urma să plece în vacanță, la bunici. Se putea lăuda țâncilor din sat cu noua jucărie.
Ce veselie se născu în amurgul serii ce sta să cadă peste sat! O mână de țânci curioși admirau jucăria Catincăi. Malinal mă fac când clesc!  țipa un puști cu ochii tot un zâmbet... Catinca râzând în hohote: Marinnaar ....marinaar se zice...Hi, hi....Puțin mai retras, un băiețel ba parcă zâmbea, ba parcă era trist. Niște ițe nevăzute îl ținea deoparte de veselia nevinovată de lângă el......Catinca îl întrebă: Dal tu ce ai mă? Tu nu vlei să fi malinal?.....Cu un strop de lacrimă în colțul ochilor, puștiul răspunse de abia auzit: Eu vreau să fiu doctor. Să o vindec pe sora mea...Apoi o luă la fugă....Heeii! Hei! Stai pe loc. Puștiul se opri din goana disperată și se întoarse spre Catinca....Poftim. Ține. Dăruiește jucăria sorei tale! 
Trecură anii......Catinca venea tot mai rar în satul bunicilor. O prinsese viața în vârtejul ei. Într-o seară se opri sub dudul bătrân unde odinioară niște puști nevinovați visau să fie marinari....Bună seara! Uimită privi bărbatul ce se opri lângă ea. Eu sunt Doctorul....Un zâmbet se născu pe chipul Catincăi..Deci, ai reușit!? Mândru, puștiul de odinioară ....Da! Și aș vrea să o cunoști pe sora mea! Și astfel, jucăria de pluș se întoarse la Catinca.
Dannn, Daneee......vocea Catincăi bubuia de nerăbdare... Dan  privește...... bucuroasă îi arătă vechea jucărie de pluș. Da, acel Dănuț ce acuma făcea parte din viața ei.....Jucăria de pluș.....murmură Dan. Era ușor de recunoscut......atunci când primise jucăria primul lucru pe care îl observase a fost faptul că o panglică de la bereta de marinar era tăiată.....
Gara, pitită sub umbre de brazi bătrâni, era plină la acea oră…..Dincolo de șine, printre niște pomi stingheri se zăreau câteva construcții părăsite și o mână de copii ce se pierduseră în joaca după-amiezii….Catinca și Dan se pregăteau să plece la țară. Lângă ei se vedea un puști timid ce ținea în mână o jucărie de pluș…..Vleau la cișmea…și fără să aștepte un răspuns,  plecă spre ea. Catinca și Dan îl urmăreau îndeaproape. Mai era ceva timp până avea să sosească trenul……Hei, mogâldeață! Ce ascunzi la spate? Vesel noul șef de gară ajută copilul să ajungă la cișmea. Copilul îi întinse jucăria să i-o țină…..Șeful de gară privi uimit rățoiul de pluș…..îi lipsea o panglică de la bereta de marinar…..Mogâldeață! Cum te cheamă? Puștiul, smulgându-i jucăria din mână țipă în goana lui către părinți…Raduuuuu

4 comentarii:

  1. Îl ştiu pe Raduuuu...;
    mi-a fost vecin;
    s-a căsătorit recent :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ..atunci, te rog să verifici dacă mai are jucăria de pluș...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Povestioarele astea sunt compuse de tine?

    RăspundețiȘtergere
  4. Dream...pot să bag mâna-n foc....chiar dacă nu-i nimic de capul lor!

    RăspundețiȘtergere