Fetița cu vise...

 
Auzea estompat zgomotul din jur.... Oameni agitați se foiau pe lângă ea. Adu-mi....Trebuie să....Sună la......Am terminat de .....pansează.....Distingea însă foarte clar fiecare fulg de nea căzut. Parcă picura cu cristale. Cu dorinți. Simțea gust de sânge fierbinte. Îi era cald. Plăcut. Nu vroia să se trezească. Nu-i mai păsa. Nu-i păsa de lupta lor! Ea renunțase. Cu mult timp în urmă......Ajunsese sus după câteva ore de chin.....Mănușile le pierduse demult, fularul-i rămase încurcat în crengi nemiloase....urca, urca tot mai sus. Era curioasă cum arăta lumea de acolo. La început îi fu frig.....dar deschisese larg brațele, ca într-o îmbrățișare. Îmbrățișa lumea de sus. Se dărui momentului cu toată puterea ei. Visase mereu la o îmbrățișare. O îmbrățișare simplă. Caldă. Liniștită. O îmbrățișare în care să se piardă. Să uite de ea. Acuma, ea dăruia lumii acea îmbrățișare. Și ca lumea să poată să o vadă, își aprinsese un vis....  un vis naiv...la fel de naiv ca primul fior de dragoste....un vis care nu are perioadă de expirare.....nu are rațiune....nu are odihnă. Un vis care s-a născut într-o copilărie pierdută și trăită mult mai târziu.....în care jucăriile-i erau stelele și luna, în care vântul îi era manta, ploaia îi potolea setea, un vis în care dormea pe puf de nori....Un vis în care nu-și dorea o telecomandă pentru a derula înainte.....Un vis fermecat țesut într-un model simplu, din gânduri firești.....Un vis în care nu trebuia să se ascundă în vreun colț, să renunțe, să aleagă, să disece, să se întoarcă, să rămână, să dispere...... Apoi....vântul o luă în brațe ca într-o îmbrățișare...se lăsă moale în brațele lui.....el ....o ținu strâns înainte de a o lăsa să cadă..... Repede...dacă ajunge....mai are o șansă....Îi era cald și bine. Simțea doar gust de sânge fierbinte....și sunet de dorinți....ca de cristal....