2011

Parcă aș privi pe geam...spre un drum ce pare plin de neprevăzut. Dar știu că e un alt drum de-a lungul căruia o să regăsesc amintiri dragi, zâmbete și vechi prieteni.......Să nu uitați să luați cu voi ceva speranță, veselie, iubire, sănătate și aceleași gânduri faine! Așa că, vorba lui Tzug': "îmmbbrățișaaareee mareee" dragilor! LA MULȚI ANI!

                         

Goana...

                 

Ah!, parcă zărise pe cineva cunoscut....dar nu avea timp să se oprească. Și cu toate astea, și-ar fi dorit. Ar fi schimbat vreo două vorbe, l-ar fi întrebat ce a mai făcut în ultimul timp, ce-i mai face familia...fetița, da!...parcă o fetiță avea. Dar, prinsese ceva viteză și nu i-ar fi plăcut să o piardă. Uite! O răscruce! Pe unde să o ia? În dreapta...dacă e prea greu? În stânga...dacă pierde din viteză? În ultimul moment, cu o ușoară zvâcnire, alese....; drumul continua la fel de vijelios....Departe, parcă zări un curcubeu....dar nu avea timp să-l admire ....vântul începea să șuiere nemilos...parcă alerga după el...sau vântul încerca să o gonească. Nu-i bai! Înainte! Nu avea timp să se oprească, să cerceteze....Avea senzația că a pierdut ceva...sau poate era doar o iluzie...Ha, ha...poate aleargă doar după o iluzie, după o născocire....! Renunțase la atâtea...doar pentru-că își dorea mai mult! Îi plăcea ce simte...se mișca agil, avea libertate, pe ici pe colo un scurt  viraj, o răsucire.....și da! parcă zărea capătul drumului.......Veselă, se opri din coborâre chiar în dreptul cabanei.......își dădu jos schiurile, se scutură de zăpadă și intră ....

Într-un final...

                             
....o să devin un pumn de pulbere de care nu va ști nimeni, un pumn de pulbere născut din chinul traiului de zi cu zi, născut dintr-un efemer.......nu pot fi pasăre să zbor, nu pot corpul liber să mi-l las să cadă.....uneori nu pot privi cu sufletul pentru-că doare, uneori cad și uneori mă ridic.....și de fiecare dată înțeleg ce înseamnă să merg mai departe....nu pot să-mi materializez începutul...o fi existând un început? Toate vin și pleacă, nimic nu stă în loc....mai găsesc amintiri ce ard și le alung.....nu le pot folosi în acest prezent.... chiar și cele bune ajung să-mi facă rău....Ce mă mai poate înverșuna să fiu un om mai bun...ce înseamnă tăcere, ce înseamnă clipă în doi, ce înseamnă să împarți.....ce să împarți? Mă mint că mâine va fi altfel, e ca și cum m-aș minți că veșnic voi fi tânăr.....Totul e efemer....o să devin un pumn de pulbere de care nu va ști nimeni......

Urma...

                               


Se aplecă și o sărută brusc...un sărut în care își adunase așteptările, dorința .....iubirea...... Ea .....doar ridică mâinile și-l prinse de reverul hainei....ca într-un gest de apărare...Își simțea inima bubuind......ciudat, crezuse că a scăpat pentru totdeauna de acest sentiment.....o sfâșie o durere surdă....știa ce va urma, însă......închise ochii și-și zăvorî lacrimile... îi cuprinse fața în mâini.........Apoi, lumea din jur dispăru.......Însă, dacă cineva ar fi privit atent, ar fi zărit în zăpadă o singură urmă de pași....

Prin oraș...

Mă așteptam să-l găsesc pe Moș Crăciun într-o sanie, hai fie și într-o căruță, dar....

......în schimb l-am găsit într-o multipunct injecție dotată cu 75 de cai

...............printre sclipiri amăgitoare am găsit amintiri uitate...

...transformare...

și realitate........

                         

Cu drag...pentru VOI!

NOI vs. EI....

Zilele acestea, stând de vorbă cu un prieten despre tradițiile de Crăciun, acesta îmi spunea că: „bătrânii au tradiția în sânge”, iar noi: „uităm și pierdem cu fiecare zi câte ceva”….

Așa că, am făcut o paralelă….și vă aștept pe voi, pe cei cu copii sau nu, pe cei crescuți în alt timp sau nu, să-mi spuneți de ce….sau ce….sau încotro?

Noi aveam Pegas Practic, ei au de pildă Audi...

Noi jucam flori, fete, filme sau băieți, leapșa, lapte gros, ascunselea...ei joacă Fifa sau mai știu eu ce pe PS3 sau Wii……..

Noi citeam Cutezătorii şi Șoimii Patriei, ei citesc....să zic Playboy și discută despre sex…

Noi aveam penare  și echere din lemn sau compasuri care abia se deschideau...ei au telefoane mobile cu GPS…

Noi aveam numere matricole (“fără de care nu aveai voie în școală”) și uniforme... ei au ținută liberă

Noi ne foloseam mintea și mușchii și puneam pasiune în tot ce făceam, ei...ei bine, nu mai apreciază asta (copii habar nu au să mai alerge…, o fac cumva într-un fel caraghios)

Înseamnă progres! Noi le-am oferit progresul ăsta, însă nu i-am învățat și cum să îl folosească.

Mulți se plâng de educație…..Ei or să citească dacă își doresc lucrul ăsta. Dacă au fost învățați să își dorească!. Nu doar să primească. Unui copil cu un simț dezvoltat al conștiinței poți să îi lași calculatorul în față ..... mai întâi o să își facă temele sau ce mai are de făcut, apoi se va distra.

În plus, noi ne satisfăceam curiozitățile în alt fel, multe erau tabu și era ceva farmec și aventură în a le descoperi. Astăzi, de tabu nu te desparte decât un simplu click.

Noi vs. Ei! Stă în puterea noastră…sau nu?

Culori....

                    

Who.......?

Negru și alb...sau alb și negru....sau doar gri....

                   
Astăzi, a trebuit să plec să cumpăr pentru mița-maimuța nisip...că de, e iarnă și ea e o doamnă! Mă gândeam să mă pierd aiurea până la piață dar din păcate, nu aveam timp....așa că am vrut să iau tramvaiul.....Am ales să plec spre stația din stânga (deși dreapta era spre piață), eu locuind fix între stații. Apropiindu-mă am observat că tramvaiul tocmai pleca din stație......am luat-o la fugă pe lângă el...așa mi-a venit. Un timp am alergat în paralel, apoi, cu puțin înainte de a intra în următoare stație m-a depășit.......dar am prins ultima ușă.....Odată urcată.....nu-mi mai ajungea aerul din jur.....îmi explodau plămânii.........Cu ceva timp în urmă nu ar fi fost o problemă.....cu ceva timp în urmă eu eram eu când aveam chef......Ce m-a făcut să renunț la mine? Negru și alb amestecate într-un gri fără de sfârșit....Nu-i nici noapte și nici zi...Sunt eu și nu sunt eu. Nici nu râd și nici nu plâng. Parcă trăiesc în două lumi diferite.........Uneori se mai contopesc lumile astea două.....și unii poate văd....Atunci trag zăvorul....nu știu de ce. Dacă aș face tot ce-mi trece prin gând lumea ar zice că-s nebună....îmi vin mii de idei și totuși rămân atât de puține...cele triste de regulă....parcă aș avea gât de girafă și știți voi....mi se pierd cuvintele....mai ales când cineva mă bucură și ar trebui să-i mulțumesc....nu-mi găsesc ideile....sunt atât de fericită încât amuțesc sau spun chestii banale când de fapt......

Știți că tot mai des îmi vine să vă “vorbesc”? Îi aiurea…e ca și cum ai ajunge seara acasă și ai avea pe cineva cu care să trăncănești despre lucrurile mărunte de peste zi…. E ca și cum ai scrie într-un jurnal cred....deși nu am avut niciodată unul......am încercat....mai demult........dar a fost rupt sub ochii mei........... Așa că......nu-i nici negru și nici alb.........

Există..

..un Dumnezeu al României...se numește Talida Tolnai!

Doar..

..faceți ce aveți chef!

                          

Prima fugă….

                   
Plecase de acasă fără nicio părere de rău. Pur și simplu, într-o dimineață s-a trezit, s-a îmbrăcat în tăcere și a plecat spre gară. Părinții, colegii, prietenii, orașul, teii tăcuți...toate au rămas în urmă ...parcă niciodată nu i-ar fi cunoscut. Își amintește cum stătea în gara mică, deoparte de ceilalți oameni. Avea să vină un tren, însă nu știa unde va ajunge acel tren....se urcase apoi în primul vagon. Era un personal. Mai bine așa, mergea mai încet, avea timp......În fiecare stație se gândea să coboare, dar nicio stație nu a fost să fie gara ei. Oamenii urcau, coborau...aveau un drum cunoscut, pe cineva drag care poate îi aștepta acasă....Drumul ei...incert de la un minut la altul. Să fi fost destinul sau voința ei care au aruncat-o în acest oraș? Sau faptul că era stația terminus....Au trecut zile, săptămâni....pierdută printre străinii orașului.......nu o bucura această libertate furată...nu se putea bucura de soare, de ploaie, de flori.....încă simțea teama, teama de a nu se trezi luată de braț și târâtă acasă, teama de țipete iscate din senin, teama de corzi rupte prea brusc.......Se întreba dacă nu cumva ar trebui să sune...să anunțe că e bine......își lipise receptorul rece al telefonului de ureche...tonul țiuia strident....formă numărul....la celălalt capăt al firului auzi un Alo slab, fără speranță....Închise telefonul și porni spre gară.....

Bulgăreala de la M

Din joaca lui  M...pentru toți cei ce vă rătăciți pe aici....

În copilarie, cand erati mici:

1. Ce răspundeați la întrebarea: ce vrei să te faci când vei fi mare?

R: Uite că nu știu…cred că nu m-a întrebat nimeni, probabil, de aceea nici acuma nu știu...

2. Care erau desenele animate preferate?

R: Îmi plăcea mult Albă ca Zăpada, Tom&Jerry și Pantera Roz …. 

3. Care a fost cea mai frumoasă zi de naștere sărbătorită și de ce?

R: Cea de la 18 ani…..la care am lipsit..:(

4. Ce jocuri preferate aveați?

R: Să visez cu ochii deschiși….așa aveam o grămadă de prieteni cu care mă jucam…

5. Ce vă doreați sa faceți neapărat și încă nu ați reușit?

R: Să sar cu parașuta….

6. Care a fost prima pasiune sportivă și nu numai?

R: Baletul…..apoi carting-ul, apoi judo (am verde :P), apoi tenis de masă, apoi ski, patinaj, îmi amintesc de un amic care mă căra la antrenamentele lui de box și așa m-am “lipit” (adică îmi place)…Altă pasiune....să conduc orice îmi pica în mână.....îmi amintesc de un Carpați cu care am căzut într-o tufă de trandafiri, de Mobra tatei, pe care am luat-o în liceu fiind, fără să cer voie și am făcut pană la vreo 20 km de oraș....  

7. Care a fost primul cântăreț/grup muzical preferat?

R: Au fost mai multe… Guns’n Roses, Metallica, Iron Maiden, AC/DC, Megadeth, Slayer....colegii încă mă mai țin minte ca fiind prima țăcănită care a făcut rockotecă în oraș....

8. Cel mai frumos obiect cerut (eventual primit) lui Moș Crăciun, Moș Nicolae?

R:Îl aștept și acum...

Prin pustiu de parc....

                          

Dis de dimineață m-am trezit cu o bucurie de copil....am fugit la geam să văd dacă mai ninge! Am ieșit afară cu gândul să curăț zăpada...în semiîntunericul dimineții luminițele de pe casă aruncau sclipiri ciudate în albul zăpezii...pisica curioasă cerceta nemulțumită fulgii de nea....doar liniștea străzii somnoroase, când și când un miauu cu dor de soare și sunetul lopeții......nu a fost suficient. Doream mai mult! Așa că direcția 103.8 în parc! Unde o mână de oameni harnici curățau zăpada de pe alei....unde parcă Moș Crăciun mă aștepta să-i spun dorința mea, unde un cuțu stingher mi s-a alăturat pe-o treaptă așteptând astfel două suflete să devenim oameni de zăpadă.....unde rar vedeam un trecător cu chef de alergat.....M-am pierdut într-o beție de alb mirându-mă la un moment dat cum de e Phoenix non-stop pe 103.8....., ha! ascultam de fapt melodiile stocate în telefon.....mi-am dat seama când au început să se repete! Am ajuns la birou cu gândul că sunt prima sosită, dar...vai! programul începuse de mult! Ghinionul lor! Ei nu au fost în parc..:)