duminică, 15 august 2010

România nu știe să înoate.....

Îmi place să ud grădina la momentul în care noaptea se stinge ușor......e răcoare, greierii de abia se mai aud, ici și colo câte un zgomot îndepărtat mai sparge liniștea dimineții. Încet, încet totul revine la viață....

Și am o viziune a unei bărci în care suntem prinși......lăsați în voia valurilor. Și nu avem curajul să ne aruncăm în valuri. Să luptăm. Dar pentru ce să luptăm? Unde o fi rostul? În 20 de ani am reușit să strângem vreo 300 km de autostradă. Autostrada pentru noi este Marele Zid Chinezesc.....generații de acum înainte vor tot construi.....Dar la ce avem nevoie de autostrăzi? Nu pentru turism, pentru-că nu ne promovăm frumusețile ci nonvalorile îmbrăcate sumar .....la cei ai nevoie atunci de autostradă?

Cu vreo doi ani în urmă, am primit o pereche de căști wireles intraauriculare.....și de atunci încoace le folosesc zilnic.....dar, ieri am avut chef de colindat prin oraș. Fără căști. Și am ajuns acasă, cu dureri de cap, obosită și dezamăgită. Zgomotul orașului...vocile oamenilor....o femeie neglijent îmbrăcată, grasă....... în tramvai, preț de vreo 5 stații nu a avut altă grijă decât să-i spună obsesiv fiului ei, un puști ce strângea timid în brațe o plasă  .....că o să primească o masă pe zi la școală.....nimic de întrebat altceva....lecții, teme, colegi, profesori.....repeta obsesiv: "să nu uiți să mergi la masă.....acuma nu cred că o să îți dea chiar ciorbă, dar trebuie să rămâi la școală să mergi la masă" ......Și am coborât...lângă doi indivizi, îmbrăcați doar într-un fel de pantaloni scurți....și o fetiță de vreo 12 ani, obeză deja....de pe telefon se auzea o manea....și ei se chinuiau să dea definiția PrePay-ului..." bă, asta înseamnă că plătești înainte....ca la curve, aia e PriPri-ul..."  ...."Fă, unde ai lăsat sticla cu apă?"...M-am depărtat în grabă....și am dat peste

un alt colț mioritic și înmiresmat al patriei noastre.....Și am ajuns în centrul vechi, în centrul istoric....răscolit, dezvelit, batjocorit......acuma ascuns de beton și dale de ciment....Cine s-ar fi putut gândi, că pe o așa caniculă, un târg de carte...ar putea avea ceva vânzări?
Nu pot să spun că bătea vântul, pentru-că nu se simțea nici măcar o adiere......Vânzătorii, îngenunchiați de căldură, nici măcar nu se mai oboseau să întrebe dacă doresc ceva.........am aflat că o astfel de farfurie, conține 18.000 de puncte colorate, dispuse într-un model....că în timpul în care soția sa le meșterește, el este de serviciu la bucătărie...........Și am mai aflat și cum ne ferim de caniculă........cu palton și pălărie.....
           Așa că, dragilor, dați-mi voie să-mi pun căștile....și să trăiesc în lumea mea.....Da, știu, o să mă acuzați de indiferență....dar nu, nu este indiferență....aduce a neputință, a durere.....


2 comentarii:

  1. Ai grijă cum taversezi strada, cu căştile alea :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Daaa, știu, la început a fost o problemă, aveam senzația că acuma, acuma se întâmplă ceva...... :)

    RăspundețiȘtergere