La dracu.....

Mă încearcă un sentiment ciudat....bucurie amestecată cu furie. Nu știu cum să denumesc starea asta. Îmi vine să zbor și în același timp să cerșesc săbiuța lui Zorro...să fac dosul cuiva terci....Din nou, azi mi-am dat demisia...Am impresia că majoritatea oamenilor au ajuns dobitoace. Și da, dragi foști colegi, dacă cumva citiți acest post, să știți că admir pupincurismul vostru și capacitatea voastră de a minți senin și inocent.....De fapt ce rost are să mai întreb de ce în România nu sunt apreciate calitățile .....ci doar modul în care te îmbraci, supunerea și incompetența....Ce rost are adevărul când el trece prin mintea unor frustrați....? Ce rost are când ți se pune sufletul pe tapet și ți se toacă mărunt, mărunt.....fără pic de știință. Ce rost are....de fapt rostul nu mai are niciun rost.....totul e un nonsens.....Dar, mă bucur! Nimeni nu mă poate obliga să mă supun, să mă calc în picioare......dacă nu ești capabil să mă înțelegi, probabil că nu mă meriți...Cel mai groaznic lucru este să te lupți cu niște incompetenți care nu ezită să ți-o tragă de câte ori au ocazia....într-un stil elaborat, un stil ce se poate naște doar din frică, supunere și suflet golit....