Despre obligație și bun simț

Omenirea e o turmă........nu știu ce fel de turmă însă. O turmă îngrădită de însăși voința ei...o voință care a născut și va mai naște legi, instituții, religii.....O voință schimbătoare. Dacă în Evul mediul fiecare avea locul său, astăzi locul nu mai este cel pe care ți l-a hărăzit soarta....e un loc pe care îl câștigi sau pe care îl cumperi...Și din toată aglomerarea aceasta de legi, reguli și religii care nu au alt rost decât de a proteja slăbiciunea umană se ridică semeață obligația....Din momentul în care ne naștem, doar visul e liber....Cum poate fi măsurată obligația....în ce măsură te poți obliga.....ești obligat să faci parte din societate, că reușești sau nu, asta e altă poveste. Dar poate sta la baza obligației bunul simț? Bunul simț este acel ceva născut din intuiția oamenilor cu privire la bine. Omul, de fapt, nu poate intui prea mult.....nu poate intui o stare descrisă de legile fizicii sau ale chimiei. Nu poate intui nimic în afara persoanei lui....De ce bunul simț, la un moment dat, devine o obligație?