vineri, 26 noiembrie 2010

Comoara..

 
De ceva timp tot visa la o comoară....de câte ori însă se apropia de ea.....visul dispărea. Acuma, sta obosită la intrarea în peșteră. Aceleași locuri care-i apăruseră în vis. Același munte, aceeași pădure, cărare.....Toată ziua își căutase comoara, dar în zadar! O căutase pe culmea cea mai înaltă, o căutase în hăul cel adânc, în pădurea bătrână, ba chiar și pe urmele pârâului...Stricase liniștea muntelui, călcase iarba în picioare și murdări cristalul apei....Nimic! Și totuși simțea că e aproape. Mai rămăsese peștera de cercetat. Ca o ultimă oază. O văzuse de prima dată, dar....i se păruse prea simplu. Își adună ultimele puteri și intră în peșteră. Lumina caldă a soarelui fu înlocuită de o rază subțire și palidă de lanternă. Pereți umezi și reci, pustiu de întuneric, răsuflare fără ecou....nu îmi este frică, nu îmi este frică.....șoapte în gând, pași nesiguri și un firicel de spaimă.... Întunericul deranjat de firava rază începuse să prindă glas....acel întuneric nepătruns de nicio pată de afară, acel întuneric care te aruncă în vârtej de iluzii, acel întuneric combinat cu liniștea absolută......i se păru că aude zbateri de aripi, șoapte de picuri și de undeva, de departe... nu îmi este frică, nu îmi este frică.. Peștera devenea tot mai apăsătoare...locul tot mai îngust. Pas după pas......ceva îi spunea că e aproape....Însă, următorul pas îl făcu în hău....nu văzuse golul.....nu mai avu putere să se opună. Și ca prin farmec, căderea îi fu întreruptă....Se simțea ușoară ca un fulg.....și asemeni unui fulg, ușor, fără zgomot, poposi într-o lume de vis.....

2 comentarii:

Nu ai ?! Nu, nu am ! Cum se poate să nu ai ? Păi.... ridic din umeri, negăsind niciun răspuns. Se uită la mine cu ochi mari, ținând ...