Anotimp..

                       

Ninge. Din nou. Iar. Ninge în tăcere. Ninge...cu fulgi grei, mari....parcă se prăvălesc stele peste mine.....în nefireasca liniște... sau picură povești....Vântul s-a ascuns cine știe pe unde, când și când o aripă curajoasă mai străbate marea albă ce cade din cer.....Patru anotimpuri ce țin cât o viață. De fapt, viața e împărțită în anotimpuri. Și fiecare are anotimpul preferat. Ce gust îți aduce alb? Unde-ți fuge gândul? La halate, la spital, la puritate, la spațiu, luminozitate.....Case, străzi, pomi și oameni înghițiți de alb. Pași ce nu se mai aud, gânduri ce se lovesc de alb, chipuri ce nu se mai disting, oameni trecând unul pe lângă celălalt neauzindu-se, nevăzându-se...Cu ce diferă omul de zăpadă de acum, de cel din copilărie? Nu-mi aduc aminte gândurile copilăriei legate de omul de zăpadă......Îmi aduc aminte însă nămeții, săniușul, bucuria....și simt cald....un cald nefiresc în peisajul alb...Întind palma spre un fulg de nea....povești îmbrăcate-n cristale ..emoția mea însă topește fulgul de nea....