vineri, 29 octombrie 2010

Care a fost cea mai "tare situație" trăită?




….. situațiile de “urgență” sunt dictate de adrenalină….senzații de teamă, de neliniște, bucurie.............adrenalina dictează sistemului nervos….Și fiecare individ reacționează în funcție de modul lui de viață........pentru-că, deși poate părea ciudat, toată energia și emoțiile noastre țin de sănătatea organismului.......fiecare le percepe la o anumită intensitate, o intensitate care pentru un altul poate fi percepută la o scară mai mică sau de ce nu, mai mare....
       Acuma, sunt convinsă că în viața fiecăruia dintre noi au existat situații limită....situații care s-au "tradus" într-o intensitate, la acel moment, în funcție de starea fiecăruia de atunci...Dar, pentru mine, încă este vie...senzația de frică....în urmă cu mulți ani, obișnuiam împreună cu câțiva colegi, cam la 2 săptămâni să urcăm la o cabană situată undeva prin Munții Orăștiei, cabană la care ajungem urcând vreo 15 km prin pustiu de munte...Într-o vineri, nu mai știu de ce....am plecat mai târziu decât restul grupului. Nu era ceva neobișnuit, deoarece s-a mai întâmplat...De data asta însă era iarnă...urcam de ceva vreme și am ajuns la timpul când seara stătea să cadă...Pe poteca pe care urcam, în albul imaculat al zăpezii am văzut urme proaspete de animale.... sânge și resturi....Și în zi de azi îmi amintesc frigul pe care l-am simțit brusc, liniștea nefirească din jur, urechile îmi țiuiau, pur și simplu îmi auzeam respirația...și teama....teama era cea mai rea, mușca fără milă din mintea mea......timpul rămase suspendat într-o secundă...să mă întorc sau nu? Până atunci nu realizasem că pot fi o potențială "masă"....deși eram obișnuită cu povești cu urși și lupi și dihănii...doar am crescut la poalele munților....Dar acea senzație de teamă, de neputință, de incertitudine...nu am egalat-o cu nimic până acuma. Fiecare pas pe care l-am făcut a fost o întrebare.....Și am mers mai departe, mai aveam vreo jumate de oră până la cabană, dar parcă au trecut ani... mă întrebam...ce ar fi fost să ajung în acel loc cu doar puține minute mai devreme?

3 comentarii:

  1. hmmmm, intradevar ,numai gandindu.ma la zapada plina de urme de sange....,ma trec fiori reci...! nu pot sa zic decat..,ma bucur ca azi ne poti povesti aceasta 'intamplare'! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

Nu ai ?! Nu, nu am ! Cum se poate să nu ai ? Păi.... ridic din umeri, negăsind niciun răspuns. Se uită la mine cu ochi mari, ținând ...