marți, 27 aprilie 2010
Nichita
Asculta mai multe audio Diverse
Îmbrăţişarea
" Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut. "
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu ai ?! Nu, nu am ! Cum se poate să nu ai ? Păi.... ridic din umeri, negăsind niciun răspuns. Se uită la mine cu ochi mari, ținând ...
-
Nu ai ?! Nu, nu am ! Cum se poate să nu ai ? Păi.... ridic din umeri, negăsind niciun răspuns. Se uită la mine cu ochi mari, ținând ...
si noi il iubim pe Nichita!
RăspundețiȘtergeretocmai am fost si l-am vizitat:
http://jumatati.blogspot.com/2010/04/riders-on-storm.html
Da, am văzut asta la tine şi se pare că subconştientul lucrează... :)
RăspundețiȘtergerenici nu mai are sens vreun comentariu.E doar Nichita...si probabil stim cu totii cat de minunat poate sa fie!
RăspundețiȘtergeresuperba poezia lui Nichita...pacat ca de la moartea lui nimeni nu a mai reusit sa aduca sentimentele pe aceleasi culmi ale maretiei
RăspundețiȘtergere