Poveste

Asculta mai multe audio Muzica

Cerul, sătul de norii care-i murdăreau cristalul, se hotărâ să-i alunge la hotarele lui, îşi puse cununa de curcubeu şi deveni senin şi calm. Dar, norii, supăraţi că plânsul le-a fost întrerupt, s-au adunat acolo, la hotare şi au hotărât să fure din domnia albastrului. Încet, au construit din spuma lor, turnuri şi metereze, o întreagă cetate zugrăvită în cele mai ciudate culori. Din loc în loc, balauri înfricoşători, îmbrăcaţi în gri, străjuiau porţile cetăţii. Care, trase de cai înaripaţi cercetau poteca curcubeului, neândrăznind să o cucerească. Nu ştiu ce era mai plăcut, să-ţi adânceşti privirea în albastru, sau să admiri măreaţa zidire? Brusc, cerul se hotărâ să-şi dea jos cununa de curcubeu şi chemă vântul să-i răcorească fruntea. Vântul veni uşor, ca o boare...Şi norii, descoperiră că hotarele nu erau hotare, că infinitul e infinit şi plecară uşor, împinşi de-o boare de vânt, alcătuind în drumul lor, forme ciudate şi culori...