miercuri, 21 aprilie 2010

Destin?


Asculta mai multe audio Muzica


Lângă tine îmi place să tac, să vorbesc lângă tine, să mă joc cu tine, mi-e frică să visez lângă tine, mi-e teamă de mine lângă tine, îmi place femeia din mine când sunt cu tine, mi-e teamă de cuvintele pe care nu ţi le-am spus, mi-e teamă că mâna întinsă cândva să nu lovească, mi-e drag şi frică când sunt cu tine. Eşti crud, al naibii de crud şi de bărbat! De aceea îmi placi! Dar nu şti când să fi crud şi când bărbat. Tandreţea ţi-o pierzi când e nevoie de ea şi eşti rece şi dur când n-ar trebui să fi. Te joci! e mai uşor să te joci decât să trăieşti cu adevărat. Ei! Iată-mă! Eu sunt! Mă mai cunoşti? Sufletul s-a rupt în două. Ce-a mai rămas la mine abia mai bate, nu ştiu dacă jumătatea care e la tine mai trăieşte. Măcar umbra. Ştii că odată, pur şi simplu am făcut cunoştinţă cu mine,am descoperit necunoscuta din mine, poate m-ai înţelege dacă în tine n-ar zace atâtea idei fixe şi nu te-ai mai chinui să mă îmbolnăveşti cu nimicnicia din tine. Nu şti cine sunt, cum m-ai putea înţelege? M-am pierdut într-o beţie incertă, capul, corpul îmi sunt grele la ceasul trezirii, totul doare, remuşcările muşcă fără milă, o nebunie din care ai muşcat şi tu! Pleacă! Du-te! Nu-ţi mai aminti de mine. Îţi interzic să mai simţi ceva din amintire. Dispari! Iar, eu? Despărţire incertă. În fiecare clipă. Rana tăcerii, clipa neoprită în loc, orizontul pustiit. Amintirea nu mai există între noi, am fost puternică, am luat viaţa de braţ, apoi ceas de ceas m-am chinuit să redevin eu, să nu mă vadă nimeni căzută, cu capul în pământ, urlând cu suflarea fierbinte şi nervii încordaţi. Iubire ce nu poate ucide clipele ce nici ele nu vor să moară, iubire ce nu se poate stinge, lacrimi ce nu sunt îndeajuns, jarul care ar rămâne..N-am promis nimic, nici credinţă, nici viitor. Dacă vrem o să ne regăsim. Acuma cerul s-a prăbuşit în palma mea întinsă. Priveşte-o...ţi-o dăruiesc. Iar eu, eu fug, nu ştiu spre ce, nu ştiu de cine, nimic în jurul meu nu are rost, culoare, fug nebună, de mine, de forme, nu pot să mă desprind....de ce nu pot să fiu ceea ce aş putea fi? Mă chinui să fiu om. Poate sunt nebună! Cineva spunea că nebunii sunt frumoşi şi înţelepţi în noaptea lor. Dar de ce mă vaiet? Nu sunt singura care joacă un rol, nu sunt singura care suferă. Toţi din jurul meu sunt la fel. Unii nici nu îşi dau seama, altora le place...Lumea nu se sfârşeşte aici, în schimb se poate opri cu un zâmbet împietrit. Şi atunci, se face târziu...

3 comentarii: