Cu alți ochi...

 

Avusese accidentul acela stupid! Își aducea aminte ca prin vis....dimineața cețoasă era acompaniată de acorduri în surdină....conducea liniștit înspre o nouă zi......Brusc, de nicăieri, îi apăru în cale un copil...Își aminti zgomotul roților chinuite de frână și apoi...nimic. Luni întregi le petrecu în spital...I se spusese că acel copil era teafăr....cu prețul unui reflex....mașina se încolăcise în jurul unui copac de pe marginea drumului....Zile întregi se zbătuse pentru viață...zile întregi de care nu-și mai aducea aminte. Ceea ce-l durea însă era.....faptul că prietenii, rând pe rând îl părăsiseră...motivat sau nu. Era singur într-un oraș devenit brusc străin. Și totuși......accidentul îl trezise la viață! Îl transformase într-un pieton curios....Schimbase culorile semafoarelor cu privirile colorate ale trecătorilor....adierile aerului condiționat cu raze de soare ce i se jucau pe chip...Se trezea plimbându-se în ploaie...sau privind tăcut un apus așezat pe o bancă în parc...sau schimbând pase cu puști într-o curte de școală veche....Ce simplu era! În trecut ridicase fericirea pe un soclu...inventa zeci de probleme și se pierdea zilnic prin minciuni....Acum, în fiecare zi, învăța să trăiască...Descoperise străini care-i erau mai prieteni decât cei pe care-i avuse....Se bucura de fiecare clipă lăsând-o să treacă....Aflase că nu poate fi mai bogat chinuind un suflet, sau crescând doza de egoism....Transformase trecutul în crâmpeie de imagini...și atât....Trăia! Și nu mai îi era teamă să simtă!... 

Într-un fel sau altul, fiecare, la un moment dat...primește o palmă....