Vrăjit, mângâie chitara micuţă, ştergând-o de un praf imaginar....Cu teamă, atinge o coardă ce-i vibrează timid sub degete. I-ar plăcea să înveţe să cânte. Şi, pe furiş, în unele zile, ia lecţii de la cei mai mari. Şi încet învaţă note, ajungând să cânte singur o întreagă melodie.
Stă bucuros în camera lui exersând de zor, până când........trosc, micuţa chitară se făcu ţăndări la picioarele lui. Părintele furios se răsteşte la copil: Doar tâmpenii ai în cap! În acel moment, un sunet, mai greu decât sunetul chitării zdrobite, se auzi din pieptul copilului. Se mai rupse o coardă din sufletul lui!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Nu ai ?! Nu, nu am ! Cum se poate să nu ai ? Păi.... ridic din umeri, negăsind niciun răspuns. Se uită la mine cu ochi mari, ținând ...
M-a intristat povestioara!
RăspundețiȘtergereVa invit sa vedeti reversul:
http://jumatati.blogspot.com/2010/04/message-in-bottle.html
imi pun mari sperante ca sa nu se rupa nicio coarda din el.
postarea asta doare!
RăspundețiȘtergerecopilul cand a fost copil nu a fost doar nefericit(chiar daca , poate, necazurile i-au fost mai mari si mai multe).. copilul are totdeauna parte de fericiri, pt ca e copil si vede altfel..
fericirile i-au fost.. trebuie doar sa-si aminteasca de ele.
vrei sa-mi spui o fericire de-a copilului ?