Unde ne-am pierdut?

 

Mă plimb printre stand-uri...fără țel, fără intenția de a cumpăra ceva....de fapt, stand-urile sunt în drumul meu ....spre ceva....La un moment dat, sprijinită de două lăzi goale de bere, observ o pancardă îngălbenită de vreme........citesc:  ...CROITORIE... un scris tremurat de mână......În dreptul mesei pline de țesături, zăresc spatele unui bătrân gârbovit peste o mașină veche de cusut....Alături de el...la o altă mașină de cusut....un tânăr. Probabil fiul. Țăcănitul mecanic e acoperit de zumzetul oamenilor grăbiți.....Pentru o fracțiune de secundă, tânărul  își ridică privirile...pentru o fracțiune de secundă simt un cuțit ce-mi sfredelește inima.....atâta tristețe în secunda aceea! O privire plină de resemnare....O privire limpede, curată, dar tristă.....niciodată nu mi-a fost dat să mai văd o asemenea privire. Să o simt! Primăvara asta e un păcălici! Pentru oameni. Nu pentru narcise, nu pentru ghiocei, nu pentru lalele......Pentru noi, pentru oameni! Nu mai știm să înflorim! Nu mai știm să ne reinventăm, să trăim.....fiecare iarnă ne îngroapă tot mai adânc. Indiferent de vârstă. Și la un moment dat îți dai seama....Poate că prea târziu.....Suntem haotici, disperați, grăbiți, complicați.....resemnați! Plângem în gând fără curajul de a recunoaște.....Ne ținem tari pe o poziție falsă....de ochii lumii....Dar pe cine mințim? Pe tine, pe el, pe ei....? Nuuu! Suntem la fel.....minciuna e aceeași.....Promovăm și acceptăm tot ceea ce este fals....greșit.....Și nu facem nimic....doar scriem.....sau plângem în gând....