vineri, 24 septembrie 2010

E sau nu e compromis..?

 Cred că e greșit când spunem că o relație e totul.....iubit, prieten, amic....Uneori, printr-o relație speri că se repară totul....dezamăgiri, deziluzii...sper că o să reușești să te descarci de greutăți, de chinul de zi cu zi....și uite așa, povara poate trece pe umerii celuilalt. O relație, nu e totuși, soluția tuturor problemelor noastre. Cu cât vrem să fim mai intimi, cu atât cerem mai mult, cu atât celălalt se poate îndepărta mai mult...și de cele mai multe ori apare umilința și dezamăgirea...Când unul se retrage, celălalt se simte respins și neiubit. Și cu toate astea, separarea e uneori necesară pentru amândoi, necesară pentru a rezolva ceea ce uneori, se rezolvă doar solitar. Pe de altă parte, teama de intimitate...uneori te poate apăra, proteja. Cred că perioadele de apropiere ar trebui echilibrate cu cele de distanță. Distanța îți poate oferi șansa de a te gândi mai mult la tine, de a încerca să găsești plăcere în ceea ce faci....Dacă oamenii ar fi conștienți că relațiile sunt prin natura lor, caracterizate de ambivalență, ar înțelege că din când în când, e nevoie de retragere...O relație, 99% e un compromis.

11 comentarii:

  1. :)
    Bun regasit!
    Nu le-as spune "compromisuri", ci mai degraba o suma de renuntari.
    Dar de acest lucru trebuie sa fii constient chiar in primul moment in care iti doresti ca relatia aceea sa devina una serioasa.
    Da, intr-o relatie de lunga durata, e bine, din cand in cand, ca cei doi sa ia distanta... pentru intretinerea flacarii, pentru dor, pentru a redescoperi valoarea acelei relatii etc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din punctul meu de vedere, distanțarea e obligatorie....Însă suma de renunțări o văd ca ceva plus altceva.....plus....plus...și când se adună.....

    RăspundețiȘtergere
  3. Atunci cand nu e iubire cum trebuie, simti totul ca pe un compromis!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred că şi la Dreamer s-a ajuns la o concluzie de genul ăsta, la unul din posturi...

    RăspundețiȘtergere
  5. noi oamenii in realitate suntem aproape unul de altul chiar si daca nu ne dam seama de aceasta.deci separarea e o forma de soc pt a realiza iar ca suntem aproape.eu nu am nevoie de separare caci realizez in fiecare moment ca sunt aproape de fiinta umana.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Dreamer...atunci când nu e iubire....de multe ori nu e nici putere să renunți, din păcate...

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Dr. Cat...e posibil, dar post-ul acesta se referă strict la o experiență personală....

    RăspundețiȘtergere
  8. @Toteu...bine ai veni! În acest caz, poți să spui că ești fericit!

    RăspundețiȘtergere
  9. I like this blog you have Good luck!
    Greetings from creativity and imagination photos of José Ramón

    RăspundețiȘtergere
  10. Cum mai ziceam, un compromis e permis (moral) daca nu te compromiti. Dar intr-o relatie de iubire, el ar trebui sa apara cat mai rar. Dar daca nu amandoi iubesc...., atunci lucrurile stau diferit. Renunti mult mai greu cand doar unul iubeste. Si cel ce iubeste spera la mai mult, la o indreptare, iar cel care nu iubeste are alte sentimente care sunt destul de puternice sau la fel de puternice ca si iubirea. Si, asa, mergem din compromis in compromis.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dar, compromisul poate apărea și atunci când ambii iubesc....nu este neapărat legat de iubire..

    RăspundețiȘtergere

Nu ai ?! Nu, nu am ! Cum se poate să nu ai ? Păi.... ridic din umeri, negăsind niciun răspuns. Se uită la mine cu ochi mari, ținând ...