Ceasuri.....

                        
                            

 Se așeză obosit pe o bancă prăfuită de la marginea drumului.... Rezemă cu grijă bastonul din lemn de frasin.......o amintire de la cineva drag lui...........apoi, închise ochii și se lăsă mângâiat de razele timide de soare.....
-Hai Cătălllinnneee....mai avem un minut, dă passăăăă! Liviu preluă pasa ca un adevărat profesionist și se strecură cu dibăcie printre ceilalți puști de vârsta lui și.....Gooolllll!! Ura! Câștigaseră întrecerea pe licee. Liviu fu purtat pe brațe de către colegii veseli, undeva la marginea terenului.... .Dintr-un alt colț, îl privea cu admirație o puștoaică timidă,  cu păr bălai și ochii ca un senin de vară....Ținea în mână o eșarfă albastră....cu un oftat ușor, o împături și o băgă în buzunar, depărtându-se încet de grupul vesel, cu ochii ca un senin de vară privind în pământ......
Banca a treia de la geam......În clasă nu se auzeau decât tocurile stilourilor mâzgâlind caiete......Psstt! Pssttt! Brândușa, lasă-mă să văd și eu......Puțin agitat, băiatul din banca a treia de la geam, renunță să mai numere frunzele nucului ce umbrea după amiaza aceea......Ca de obicei, fu prea ocupat cu antrenamentele și micile turnee pentru a mai avea timp să învețe. Astăzi aveau teză la istorie.......În spate...Cătălin, prietenul lui cel mai bun, scria de zor......În față...tocilara clasei....nu avea nicio șansă. Privi cu speranță spre colega lui de bancă.....o puștoaică timidă, cu păr bălai și ochii ca un senin de vară.....Oftând, Brândușa schimbă poziția caietului în așa fel încât să poată vedea și Liviu.....Era supărată. Se plictisise învățând și pentru el, făcându-i teme, desene, proiecte........Iar el, el nici măcar nu avea timp de un mulțumesc.....Soneria zbârnâi strident.......Liviu lăsă caietul pe bancă și fugi afară.......Pusese un pariu cu niște țânci ......ceva legat de fotbal.....Brândușa luă și caietul lui și-l duse la catedră.......
Durerea îl chinuia din nou......Se chirci la marginea patului.......Nu putea să nu se gândească cum ar fi fost dacă......dacă nu ar fi avut acel accident stupid la un antrenament.......Părăsise echipa de juniori pentru un club destul de renumit....Viața trecea în viteză pe lângă el.........După operație, ar fi avut nevoie de vreo cinci luni de pauză...dar ignorase sfatul medicilor. El nu avea timp! Acuma....trăia în amintiri hrănindu-se cu durere.....Doar cei doi prieteni nu-l părăsiseră și-i fuseseră alături tot timpul...Cătălin și Brândușa. Erau fericiți, aveau doi copii, o casă......Erau o familie!
-Nenea....nenea! De ce plângi? Tresări și deschise ochii....în fața lui, doi puști....Unul dintre ei avea o minge sub braț.....Nenea, îți este rău? Zâmbind amar spuse un nu aproape șoptit. Măsură din priviri puștii...... Cum vă cheamă? Fâstâcindu-se, unul dintre ei răspunse: Eu sunt Dan, iar el este prietenul meu Andrei......Se ridică greoi de pe bancă...prinse puștii de după umeri și spuse nostalgic uitându-se la clădirea imensă din apropierea băncii....Cu mulți, mulți ani în urmă, pe locul acestei clădiri era un liceu ținut în brațe de un mic părculeț. Acolo, într-un colț de parc, era un mic teren de fotbal. Un teren pe care, la vârsta voastră, plantasem vise....Le ciufuli părul ușor.....ca o adiere....Aveți grijă cum vă creșteți visele....Întinse mâna și-și luă bastonul din lemn de frasin. Intimidați, puștii se uitară după bărbatul ce se depărta șchiopătând ușor......fără să se grăbească....clătinând din cap..... Timpul.......prietenul și dușmanul meu.....