-Oare ce ne aduce anul acesta Moș Crăciun?
Unii, mai tineri în ale vieții, se smiorcăiau și întrebau cu speranță:
-Dal dacă nu ninge, mai ale cum să ajungă Moș Clăciun la noi?
He, ale tinereții gânduri

Dar hai să aruncăm o privire în casa bătrânului. A, uite! Încă stă la măsuță. O cană mare de ceai își pufăie aburii în stânga lui și pipa stă stinsă sprijinită de o carte în celălalt colț. Mâinile, împreunate i se odihnesc pe o foaie boțită de hârtie. Brusc, bătrânul, cu un oftat ușor, ia foaia de hârtie și încearcă să o netezească cu dosul palmei. Mâini muncite. Mâini ce nu au cunoscut odihna. Mâini pătate de ani și de greutăți. În tinerețe fusese zețar. Citise mii de manuscrise, de foi, de idei și invenții, de suflete așternute în rânduri. Culegea fiecare literă din text și o transpunea în culegar cu sfințenie parcă. Apoi, căuta cele mai potrivite cerneluri, le combina și rândurile prindeau chip în carte. Dar asta fusese demult, demult în tinerețea lui, când Moș Crăciun își făcea apariția rar și pe nevăzute. Mereu și-a dorit să stea de vorbă cu Moșul. Întinse mâna și luă creionul bine ascuțit. Cu litere tremurânde puteai citi: Scrisoare către Moș Crăciun.
Mâna îi rămase pentru o secundă în aer. Parcă fără să respire, citi cu atenție cuvintele murmurându-le ușor, apoi îndepărtă un fir de praf invizibil de pe foaia de scris și lăsă deoparte creionul. Avea doi copii. Oameni mari și importanți acuma. Care crescuseră printre literele și cărțile lui. Plecați, hăt departe, în țări străine. Nu i-a judecat niciodată, nu le-a cerut niciodată să rămână. Bătrânul se împăcase cu soarta lui. Învățase că fericirea are drept rădăcină un cuvânt vechi, vechi care însemna noroc sau avere. Și mai învățase că ea vine doar din interior. Nu a căutat-o niciodată. A lăsat doar să se întâmple.
Dar, în seara aceasta avea nevoie să fie altfel. Avea nevoie să își aștearnă sufletul pe hârtie. Așa că, luă cu mâna tremurândă creionul bine ascuțit și continuă:
Dragă Moș Crăciun, .........