Ralu..

 

O trezi cu câteva bătăi ușoare în geam. Fetița se ridică mirată...cine să fie așa de dimineață? Deschise geamul și zări o pasăre mică, neagră.......Ținea în cioc o frunză incredibil de verde. Un verde perfect. Fetița întinse mâna ca-nspre o mângâiere. Pasărea, își aplecă maiestuos capul și lăsă să cadă frunza verde în mâna întinsă. Apoi, începu un tril incredibil de frumos. Fetița îl asculta uimită.....Ralu, hai, trebuie să te pregătești să pleci la grădiniță! Ralu închise repede geamul. Ascunse frunza în cutiuța ei secretă și ieși grăbită pe ușă. Îi plăcea să meargă la grădiniță! Îi plăcea să coloreze, să se joace, să își facă prieteni noi.....Fiecare zi care trecea o aducea mai aproape de visul de a fi un “om mare” .

Peste ceva ani, căută o amintire ascunsă în cutiuță......Deschise capacul înțepenit de timp... Printre bile colorate, bănuți vechi, timbre uitate de vreme, găsi ceva nedefinit...ca un fel de omidă......Nu își aminti însă frunza primită în dar! Atenția îi fu atrasă de amintirea căutată...cu un gest firesc închise capacul cutiuței, lăsând praful să se aștearnă peste timp.....

Timpul însă trecea și Ralu era tot mai nefericită! Îi lipsea ceva. Uneori se gândea la copilărie, la ce simplu era...să fi copil cu vise de om mare! Își privi jucăriile adunate cuminte într-un colț de cameră și zări mica cutie. Cu un oftat ușor deschise capacul.... Ce banale chestii! Bănuți, timbre, bile, pachete goale și un smoc ca de mătase....Nu mai era nimic interesant acolo!

O adolescentă timidă cu un chip frumos ....Dacă însă priveai mai atent, puteai observa o urmă de tristețe pe chipul copilei. Urme fine, aproape invizibile.....Ralu se pregătea să plece...spre viitor. Spre o altă școală, un alt oraș, departe de prieteni, de familie, de amintiri...Dorea însă să poată lua o parte cu ea. O parte din trecut. Și-și aminti de cutiuța copilăriei. Găsi cutia trecută prin timp în colțul în care așteptau obiectele pentru aruncat. Ce bine că încă nu le aruncase! Șterse grăbită praful de pe cutie și deschise capacul....purtând mândru culori aprinse, fluturele se opri în dreptul fetei parcă rostind mulțumesc...apoi dispăru pe geamul deschis!

Tot ceea ce crează natura este perfect. Nimic nu lipsește, nimic nu este inutil, totul e pus la punct ........Inclusiv noi. Așa că dragilor, deschideți aripile și zburați...căutați-vă grădina voastră......beți din nectarul vieții și bucurați-vă! Iubiți! Râdeți! Am fost creați perfect și ne-am stricat perfecțiunea........Acum o căutăm acolo unde ea nu există.