Privit de sus, orașul părea și mai gri....brațe haotice de macarale gârbovite de așteptare.... prea multe mașini sugrumând pete răzlețe de verde... oameni veșnic grăbiți...toți pășind spre nicăieri cu privirile-n pământ....pe ici, pe colo câte o căsuță inhibată de blocuri gri, înalte.... cruci ce strigă zadarnic spre cer...reflexii de ape murdare în oglinzi de coloși...În tot furnicarul însă se zăreau două pete de culoare. Două pete ce pășeau alături, cu priviri senine și cu un zâmbet uitat pe chipuri...Doi oameni...altfel de oameni..
-Se pare că avem același drum..
-Da, așa pare, deși....scopul poate fi diferit...
-Privește în jur! Ce vezi?
-Suflete îmbrăcate-n gri...
-S-au rătăcit pe propriul drum...
-Uitându-și scopul...
-Și totuși trăim printre ei...
-Da, dar ei sunt orbi....
-Și noi prinși între două lumi...
-Nebuni..ce încă mai credem..
-Nebuni ce încă mai privesc cerul..
În marea de oameni, o bătrînică încerca sfioasă să-și facă loc....
-Permiteți?
O pată de culoare întinse mâna să o ajute...
Privit de sus, orașul părea și mai gri....Însă, puteai ușor observa două pete de culoare ce se depărtau una de cealaltă....
Când a fost ultima dată când te-ai oprit din drumul tău pentru a privi în jur?