Vând clipe prețioase și cumpăr chestii inutile..

 

Mergea de-a lungul străzii înguste trăgând cu greu căruciorul după el. Mii de cute-i brăzdau chipul, încât puteai jura că este cel mai bătrân om de pe Pământ. Hainele ponosite, ghetele de culori diferite, mâini muncite și brăzdate de vreme...Însă ceva aparte îți atrăgea atenția....ochii. De un verde nefiresc. Cu sclipiri de fulger..Ochi ce priveau lumea din jur cu un fel de pace...ce parcă au văzut de toate la viața lor...înțelegători și în același timp.....neiertători.  ...În căruciorul ce scârția șubred la fiecare mișcare puteai zări fel de fel de lucruri inutile....bile colorate, nasturi, cărți vechi, penare, păpuși...Zâmbind misterios, bătrânul se opri lângă un tânăr ce parcă nu avea alt scop decât acela de a aștepta trecerea timpului........."Vând clipe prețioase și cumpăr chestii inutile!.....Doriți?" Tânărul se uită sfidător spre bătrânul ce se oprise lângă el.....Îi atrase atenția nimicurile multicolore din căruciorul prea greu.......I-ar fi plăcut mingea aceea, albastră......"Pot să vă ofer ceva mult mai important. Ceva ce nu se vede." spuse bătrânul. "Ce-mi poți oferi tu, ceva important, din sărăcia ta?" întrebă superior tânărul. "Privește chipul meu"..zise bătrânul. "Fiecare cută e rezultatul unei fericiri. Fericirea vine în urma durerii. Se câștigă. Pot să-ți spun cum.....". Un hohot de râs din partea tânărului drept răspuns......."Ha, ha, ha.....n-am nevoie de fericirea ta bătrâne.  Dă-mi mingea aceea și lasă-mă în pace"........Ochii verzi priviră adânc chipul tânărului, parcă citind cele mai ascunse unghere.......Îi dărui mingea, fără să mai scoată o vorbă. Apoi, trăgând căruciorul prea greu pentru el, își continuă drumul de-a lungul străzii înguste, șoptind parcă pentru sine.."Vând clipe prețioase și cumpăr chestii inutile!...."  La fel ca și un pom ce-și vine ultimele frunze iernii...Inutil...