SF copilăresc....

 

   Ultimele ceasuri se scurseseră cu viteza unei secunde. În sfârșit liberi! Liberi! Mai marii lumii, cei ce își doreau o singură nație supusă, dispăruseră, înfrânți chiar de idealurile lor.  Peste tot se zăreau cioturi de orașe strigând către cer, câmpuri arse și păduri stricate. Dar, cumva...peste toate, se întinse o pânză de veselie. Se întoarseră în trecut cu învățătura viitorului...Trăiseră timp de generații o lecție dură.  Popoarele își recăpătară personalitatea, tradițiile, limba....Aveau datoria de a nu uita viitorul. Dispăruse tehnologia sofisticată, aeropoartele imense, străzile sufocate de betoane și asfalt, mașinile ajuseseră amintire, de arme se vorbea în șoaptă, cică mai existau foarte puține și bine ascunse.......Oamenii priveau cu speranță spre un cer albastru, pe care odinioară credeau că-l pot cuceriri . Timpul redeveni timp. Nu mai era nicio problemă. Erau atâtea de descoperit și de aflat....... Pierduseră trăiri și simțiri în drumul spre abis...... Nu se mai grăbeau. Aveau o viață înainte ....De ei depindea acum..