Fuga din vis....

 

Nu mai ținea minte de cât timp fugea.....Se lăsase întunericul în pădure și acum crengile copacilor îl loveau fără milă, picioarele-i nimereau aiurea......Obosise...Dar știa să trebuie să fugă. Unde? Habar  nu avea. De ce? Nici asta nu știa. Aproape fără suflu se opri lângă un imens copac. Întinse mâna ca-ntru-un sprijin și începu căderea....Se simțea ca o frunză uscată furată de vânt....Și totuși căderea-i era...plăcută. Se lăsă în voia zborului....Brusc, o lumină orbitoare îi deschise ochii. Se trezi pe un covor ireal de verde pătat de flori multicolore. La doi pași de el, zări o ușă ce se contura într-un trunchi de copac bătrân. Un miros îmbătător de plăcinte și castane coapte îl pofi înăuntru.....Intră, intră străine! Cred că ești obosit și flămând. Poftește, nu te rușina. Uimit, privi chipul bătrân.....Haina-i era țesută din frunze în culori de toamnă, mâinile-i erau zbârcite de timp, corpul gârbovit.....Întinse mâna și luă o plăcintă..Hmmm, delicioasă, plină de fructe de pădure.. Toți ajung aici, la mine. Și toți vin în fugă...Fug de ei, de lume...Unii, se pot întoarce, alții rămân prizonierii propriei imaginații...Fuga de real nu e o soluție...Bătrânica robotea de zor, vorbind și vorbind...O privea, mușcând cu poftă din plăcintă, fără să scoată o vorbă. O pală de vânt se făcu auzită afară..Se ridică brusc să închidă ușa. Ceva îl lovi cu putere peste frunte.....Buimac deschise ochii și-și recunoscu camera micuță. Stătea întins pe jos, lângă pat....