Aleea cu castani....

    
-La revedere Nea Toma!

Nea Toma răspunse poștașului cu un surâs:

-Ne mai vedem noi și luna viitoare.

Apoi, se întoarse în camera micuță, se așeză la măsuța rotundă de lângă geam și începu să-și împartă banii. Pentru întreținere, pentru medicamente, pentru mâncare......., ar mai avea nevoie și de o pereche de bocani noi că deja ai lui își pierduseră culoarea...Și totuși, chipul îi schiță un zâmbet când banii de bocani poposiră în plicul pe care scria mare ALEEA CU CASTANI...Se îmbrăcă iute cu hainele-i vechi și ieși în stradă. Zăpada, zăpadă...ți-ai cam făcut de cap, dar nu-i nimic, cu atât mai frumoasă va fi primăvara, își zise în gând Nea Toma și cu pas sprinten, traversă micuțul parc în dreapta căruia de vedea o alee cu castani.

*

-Ancuțo, îți mulțumesc pentru goblen. E spledind. Și te rog nu mă uita cu broderiile acelea. Am deja clienți. Poftim, ia te rog și banii!

-Eu vă mulțumesc doamna Mara. Fără matale, cine știe....

Își strânse cu mâinile tremurânde papiotele, acele și modelele. Abia dacă mai vedea să coase, bani pentru noi ochelari nu prea se îndura să dea. Deschise ușa șifonierului și dintre rufele curate scoase un plic pe care se vedea scris mărunt Aleea cu castani...

*

Ajunse acasă obosit. Era ud din cap și până-n picioare. Iarna asta nu se mai termină.. își spuse-n gând...După ce se pensionase, acceptase un post de curier la o firmă. Și zăpada-i dăduse mult de furcă. Nu-l mai țineau picioarele, drumurile erau proaste, comenzile multe. Dar merita. Oamenii îi mai dădeau și lui câte ceva pentru efortul depus. Deschise portofelul ponosit, luă cei câțiva bănuți adunați peste zi și-i puse într-un plic ce sta rezemat de o fotografie înrămată....puteai zări un superb peisaj de toamnă... un mic părculeț păzit parcă de o alee cu castani....

*

-Ancuțo, așteaptă-mă și pe mine că-s grele rău sacoșele astea, strigă Nea Toma cu năduf....Păi, da, că parcă mai alaltăieri strigai tu după mine..Ancuțo, mai repejor că întârziem! Da se pare că îmbătrâniși...îi răspunse cu un zâmbet larg femeia. Uite, vine și Cezar, stai să-l așteptăm....O mașină din care se auzea urlând o muzică nebună trecu în viteză pe lângă ei. Pufff, leoarcă ne-a făcut...Scuturându-și hainele ude, cei trei bătrâni încărcați de daruri, pășiră însă veseli pe Aleea cu castani...Lăsaseră în urmă griji, nevoi, sărăcie, nepădare....Chipurile le erau scăldate de o lumină ce numai bucuria de a dărui putea s-o nască. În capătul aleii se zărea o căsuță modestă pe care scria: ORFELINAT.